Dragnea s-a întâlnit cu reprezentanta femeilor chineze

 

Liviu Dragnea, în calitatea sa de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a primit, luni, vizita unei delegaţii din China. Principala temă a discuțiilor a fost despre domeniile în careChina ar putea face investiții în țara noastră.

”Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a primit luni, 17 septembrie, vizita unei delegaţii conduse de Shen Yueyue, vicepreşedinte al Comitetului Permanent al Congresului Naţional al Poporului Chinez şi preşedinte al Federaţiei Femeilor din Întreaga Chină. Întrevederea a reprezentat o oportunitate pentru evocarea relaţiilor dintre România şi China, care se bucură de un capital mare de încredere şi sunt bazate pe prietenia tradiţională dintre cele două popoare. În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor a exprimat interesul pentru dezvoltarea dialogului politic, astfel încât acesta să reprezinte un instrument în stimularea colaborării bilaterale”, se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaților.

În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre reactoarele 3 și 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă și construirea unui grup energetic la Termocentrala Rovinari.

Pe agenda discuțiilor au figurat și domeniile strategice în care China poate deveni principal investitor.

” De asemenea, a fost exprimat interesul deosebit pentru implicarea partenerilor chinezi în o serie de proiecte de infrastructură de anvergură pentru România, având în vedere poziţionarea strategică a ţării noastre pe tronsoanele culoarelor europene de transport şi, complementar, pe cel al Noilor Drumuri ale Mătăsii. Astfel, prin valorificarea poziţiei geografice a României, aceasta poate deveni o componentă relevantă a coridoarelor de transport dintre Europa şi Asia, în special prin intermediul Portului Constanţa şi al Dunării”, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *