Dramatic. Un bătrân cu coronavirus s-a sinucis în spital. Este al doilea  caz de  pacient  infectat cu COVID care își ia zilele

Un pacient confirmat cu noul coronavirus s-a sinucis la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, unde fusese internat, potrivit  unui anunț  făcut, vineri seara, de  Prefectura Sibiu. Bătrânul s-a aruncat de la  geam.

„În cursul nopţii de 16 octombrie, în jurul orei 2.00, un bărbat în vârstă de 73 de ani, confirmat pozitiv în urma testării SARS-CoV-2, internat în cadrul unei unităţi sanitare din Sibiu, s-a aruncat pe fereastra salonului situat la etajul I. Acesta a fost internat de urgenţă pe secţia ATI, în stare foarte gravă. În cursul zilei de astăzi, bărbatul a decedat. De asemenea, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu, în urma sesizării din oficiu, s-a deschis o anchetă penală care vizează stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul în cauză”, a precizat Prefectura Sibiu.

Directorul Spitalului de Pneumoftiziologie, Cristian Roman, a confirmat, potrivit agerpres.ro, că pacientul era internat în acest spital.

Este al doilea pacient cu COVID-19 internat în spital care se sinucide. În luna mai, un alt bărbat pozitiv, aflat în tratament în Secţia de Boli Infecţioase din Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu, s-a spânzurat în baia salonului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *