Drumuri din VRancea, închise de autorități, după ce au fost inundate

 

Mai multe drumuri din Vrancea sunt impracticabile, sâmbătă noapte, din cauza unor viituri care au dus la inundarea sau surparea şoselelor.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, sâmbătă noapte, DJ 205 D, de la km 21, la ieşirea din comuna Paltin spre Spulber, a fost închis de autorităţi pentru a-i feri pe şoferi de pericole, artera fiind inundată.

Vor avea acces pe acest tronson doar maşinile de intervenţie ale pompierilor şi Ambulanţa.

Un echipaj de Poliţie este prezent permanent la faţa locului pentru a avertiza şoferii asupra pericolelor şi pentru a-i dirija în vederea evitării zonei.

Totodată, DJ 204 E, din extravilanul satului Ciuşlea din comuna Garoafa până la Mirceşti în comuna Vânători este acoperit cu apă, fiind impracticabil.

„Avertizăm şoferii să evite zonele respective! Împreună cu instituţiile competente facem toate demersurile pentru monitorizarea drumurilor judeţene, astfel încât să evităm pericolele imediate!”, a precizat Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *