Ducesele de Cambridge şi Sussex vor asista, sâmbătă, la finala de la Wimbledon dintre Simona Halep şi Serena Williams

Ducesa de Sussex, Meghan Markle, Kate Middleton, ducesă de Cambridge, vor asista, sâmbătă, la finala feminină a turneului de la Wimbledon, dintre Simona Halep şi Serena Williams.

Va fi pentru a doua oară când cele două vor asista la meciuri de la Wimbledon în acest an, după ce Kate Middleton a fost prezentă în ziua a doua a competiţiei, iar Meghan Markle în a patra zi, scrie presa britanică.

Serena Williams este bună prietenă cu ducesa de Sussex, în timp ce Simona Halep, întrebată într-o conferinţă de presă pe cine ar vrea sp vadă la meciurile ei din familia regală, a ales-o pe ducesa de Cambridge.

Cele două au fost prezente şi la finala de anul trecut, pierdută de Serena Williams în faţa germanei Angelique Kerber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *