După avertismentul lui Timmermans, PSD declară război Comisiei Europene! Greblă vrea ca Savonea, omul PSD, să ia apărarea Guvernului

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, susține că afirmațiile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans reprezintă „încă o dovadă a dublului standard pe care îl practică organismele europene” și cere Consiliului Superior al Magistraturii să reacționeze.

”Este încă o dovadă a dublului standard pe care îl practică organismele europene și reprezintă un îndemn la adresa autorităților de la București să încalce Constituția și legile țării. Prima instituție care, în opinia mea, ar trebui să reacționeze la o astfel de declarație ar trebui să fie Consiliul Superior al Magistraturii, care este garantul independenței Justiției și să comunice autorităților de la Bruxelles că nicio autoritate administrativă din România nu poate să intervină într-un dosar care este în curs de cercetare sau de judecată”, a declarat pentru Mediafax Toni Greblă.

„Situaţia din România. Am informat Colegiul cu privire la situaţia din România. România trebuie să revină urgent la un proces de reformă şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea să ducă la un regres al tuturor lucrurilor realizate în ultimii ani. Aş vrea să avertizez Guvernul român să nu întreprindă acţiuni care să afecteze sistemul judiciar”, a declarat prim-vicepreşedintele CE.

Timmermans spune însă că nu a tras concluzia că România a revenit pe calea cea bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *