Elan Schwartzenberg Rămâne Arestat În Lipsă!

Milionarul Elan Schwartzenberg rămâne arestat în lipsă și urmărit internațional, după ce Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor DNA la decizia Tribunalului București de a revoca mandatele.

Procurorii DNA au susținut, în instanță, însă că omul de afaceri s-a sustras urmăririi penale și că sunt probe că se face vinovat de dare de mită.

Decizia în cazul său a fost luată de un complet de divergență, după ce cei doi judecători care trebuiau să soluționeze cazul nu au ajuns la un consens.

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg a fost dat în urmărire naţională de Poliţia Română, în urmă cu doi ani, după ce Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui, la cererea DNA.

DNA l-au acuzat pe omul de afaceri de complicitate la dare de mită, solicitând arestarea sa întrucât s-ar fi ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală.

„În cursul anului 2011, inculpatul Schwartzenberg Emilian l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al unei firme, să îi dea lui Mazăre Radu Ştefan, primarul municipiului Constanţa de la acea vreme, suma totală de 175.000 de euro pentru ca acesta din urmă să facă demersuri atât în cadrul atribuţiilor de serviciu cât şi în afara (contrare) lor, astfel încât să faciliteze câştigarea, de către firma respectivă, în condiţii avantajoase, a unei licitaţii având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)…(…) Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a unei societăţi offshore (…) societate al cărei beneficiar real era) şi, pe de altă parte, a facilitat relaţia dintre Mazăre Radu Ştefan şi Morgenstern Avraham, fiind prieten cu amândoi. Societatea off shore este o societate înmatriculată în Insulele Virgine Britanice care avea deschise conturi în Liechtenstein. Toate operaţiunile de transfer bancar erau ordonate de Schwartzenberg Emilian, în calitate de beneficiar real şi puse în executare de o altă persoană”, se arată într-un în comunicat de presă al DNA dat publicității în mai 2016.

Cauza este disjunsă din dosarul în care a fost trimis în judecată Radu Mazăre, fiind acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă” -, pentru a îl ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Luna trecută, Radu Mazăre a fost achitat în acest dosar, decizia nu este însă definitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *