Elena Udrea, dezvăluiri din pușcărie: Am dormit în același pat cu Alina Bica. Noroc că este slabă!

Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a povestit într-o intervenție telefonică la un post tv despre condițiile din închisoarea din Costa Rica și cum au fost lunile petrecute după gratii.Udrea spune că cel mai dificil a fost că știa că are fetița acasă și că atunci când a văzut-o, pe micuță aceasta nu a recunoscut-o. „Pentru mine a fost traumatizant. Mă gândeam că nu am plâns adunat în toată viața mea cât am plâns în prima lună acolo, gândindu-mă lacopil și la faptul că era singur acasă, mă rog, fără mine”, a spus Elena Udrea.

Fosta blondă de la Cotroceni a spus că a împărțit același pat cu Alina Bica timp de două luni. „Am stat în același pat cu doamna Bica. Asta a fost o problemă. Două luni am avut un singur pat, noroc că Alina e foarte slabă și am reușit să încăpem amândouă. Poate a fost și o parte bună, pentru că, fiind împreună, am trecut mai ușor peste perioada asta. Am încercat toate soluțiile juridice, până la urma soluția a venit din România ca urmare a deciziei CCR. Acolo am încercat tot ce se putea juridic. Cred că am avut și dreptate, dar într-o situație ca asta contează mult aspectul politic.

Cât a fost arestată, Elena Udrea și-a văzut fata de două cât a fost în arest în Costa Rica.

Ulterior, Udrea a postat un mesaj pe Facebook.

Dumnezeu a facut o minune si sunt acasa de Craciun!
Multumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine si pentru bebelusul meu!
Le multumesc mamei si lui Adrian ca au avut grija de Eva in lipsa mea, sunt o bunica si un tatic minunati!
Multumesc celor care au facut posibila eliberarea mea inainte de sarbatori!
Va urez Craciun Fericit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *