Emoții pentru Dragnea: Începe apelul în procesul în care este condamnat cu executare!
Președintele PSD, Liviu Dragnea, va ajunge din nou în instanță pe 8 octombrie, când magistrații de la Instanța Supremă a stabilit un prim termen în apelul declarat de liderul social democrat la condamnarea din dosarul angajărilor fictive din Teleorman. Completul de 5 judecători va da o decizie defenitivă.
Pe 21 iunie, magistraţii instanţei supreme l-au condamnat pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu.
Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea – Ștefan Pistol, cunoscut ca fiind un apropiat al PSD, a votat pentru achitare.
Tot atunci, magistraţii instanţei supreme au constatat încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, şi plata unei amenzi de 1.000 de lei.
Conform DNA, „în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”.