Epurările masive continuă în Turcia

La mai bine de doi ani de la tentativa de lovitără militară de stat, epurările masive continuă în Turcia. Vineri, premierul Binali Yildirim a anunțat că administraţia Recep Tayyip Erdogan va emite un decret prin care urmează să fie destituite numeroase persoane din instituţii, în principal din armată şi poliţie.

„Ultimul decret în cadrul stării de urgenţă va fi publicat în seara aceasta şi vor fi demiteri în multe instituţii. Cele mai multe destituiri vor avea loc în poliţie şi armată”, a anunţat premierul Binali Yildirim.

Tot vineri, șase ziariști au fost condamnați la pedepese cu închisoarea de până la peste 10 ani pentru legături cu puciul eșuat din iulie 2016.

Turcia se află în stare de urgenţă în urma tentativei de lovitură de stat militară din 2016. Recent, Recep Tayyip Erdogan a câştigat un nou mandat de preşedinte şi a implementat un sistem prezidenţial, funcţia de prim-ministru fiind desfiinţată. Zeci de mii de persoane, în principal militari, jurnalişti, magistraţi şi profesori universitari, au fost arestați sau destituiți sub acuzaţia de implicare în tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 sau de susţinere acordată mişcării clericului Fethullah Gülen.

Sursa foto: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *