Erdogan a inaugurat la Istanbul ”cel mai mare aeroport din lume”
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a inaugurat, cu mare pompă, la Istanbul, un nou aeroport menit să devină ”cel mai mare din lume” şi o vitrină a megaproiectelor de infrastructură care au transformat Turcia de la venirea sa la putere, relatează AFP.
Șeful statului turc a fost prima persoană care a coborât oficial pe aeroport şi a cumpărat primul bilet. Noul aeroport se va numi Istanbul, a anunțat preşedintele Erdoğan, care a subliniat: „Istanbul este cea mai valoroasă marcă a ţării noastre. Am pus numele Istanbul celei mai de preţ opere pe care am realizat-o în acest oraş de o valoare inestimabilă”.
Ceremonia de deschidere a avut loc în ziua în care Turcia marchează cea de a 95-a aniversare a Republicii. Vechiul aeroport, numit Atatürk, va continua să funcţioneze în paralel, însă va fi restrâns, iar cea mai mare parte din zonele sale acoperite vor fi transformate în spaţii de târguri şi expoziţii.
Lideri din ţări din Balcani şi din Asia Centrală, precum şi emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, sau controversatul preşedinte al Sudanului, Omar al-Bashir, căutat pentru genocid de Curtea Penală Internaţională, au fost prezenţi la ceremonie.
Aeroportul nu va fi cu adevărat operaţional decât începând de la sfârşitul lunii decembrie, iar zborul comercial inaugural, cu destinaţia capitala Ankara, va avea loc miercuri.
În acest interval, numai cinci destinaţii vor fi deservite de pe noul aeroport, care va înlocui la sfârşitul lunii decembrie Aeroportul Internaţional Atatürk, ajuns la saturare.
Numărând şi Aeroportul Sabiha Gökçen, Istanbul va avea de acum trei aeroporturi internaţionale.
Cu o capacitate iniţială de 90 de milioane de pasageri pe an, noul aeroport va intra direct în primele cinci la nivel mondial.
Însă compania care îl administrează, IGA, nu vrea să se oprească aici şi vizează, până în 2028, să atingă o capacitate de 200 de milioane de pasageri pe an, adică dublul aeroportului american Atlanta, care ocupă în prezent primul loc.
Acest aeroport face parte din marile proiecte de infrastructură apărate cu tărie de Erdogan, care vrea ca Turcia să intre în clubul primelor 10 puteri mondiale până la centenarul republicii, în 2023.
„Această lucrare va marca istoria”, a spus Erdogan în discursul său de luni.
Însă construcţia a fost însoţită de mai multe polemici privind în special impactul său asupra mediului şi condiţiile de lucru pentru cei circa 34.000 de muncitori care au lucrat la foc automat pentru a fi respectate termenele.
O grevă care a avut loc luna trecută a fost reprimată prin sute de reţineri. Majoritatea greviştilor au fost eliberaţi, dar circa 20 de persoane sunt încă închise.
Conform autorităţilor, circa 30 de muncitori au murit pe şantier de la începutul lucrărilor în 2015. Sindicatele spun însă că cifra este mult subestimată.