Erdogan nu suportă înfrângerea. Partidul său a contestat rezultatele alegerilor locale din Istanbul și Ankara

Partidul președintelui Turciei, Tayyip Erdogan, AKP, a contestat rezultatele alegerilor locale din toate districtele Istanbulului și Ankarei, după ce opoziția a obținut victorii la scor strâns în ambele orașe. AKP este pe cale să piardă controlul asupra celor mai mari orașe turcești, capitala politică și financiară. Un lider AKP a spus marți că din cauza rezultatelor de la Ankara și Istanbul, alegerile locale de duminică, 31 martie, au fost „cea mai mare abatere din istoria democrației turcești”.

Înalta Comisie Electorală din Turcia (YSK) va proceda la renumărarea voturilor din alegerile locale în opt districte din Istanbul în urma obiecţiilor, a anunţat miercuri directorul YSK, Sadi Guven.

Prtidul preşedintelui Tayyip Erdogan, a contestat rezultatele la nivelul întregului oraş. Opoziţia, care, potrivit rezultatelor preliminare a obţinut o victorie la limită în faţa AKP, a contestat renumărarea voturilor, determinând YSK să oprească în cursul nopţii de marţi procesul de renumărare a voturilor.

Adresându-se reporterilor în Ankara, Guven a precizat că procedura de renumărare va viza, în principal, voturile declarate invalide, adăugând că această decizie nu este o premieră. Guven a mai menţionat faptul că YSK primeşte, în continuare, contestări.

Pierderea, duminică, a unor municipalități ca Istanbul și Ankara de către AKP arată că președintele turc, devenit din ce în ce mai naționalist și autoritar, s-a decuplat de părțile cele mai dinamice ale țării, scrie Le Monde.

Eșecul este usturător pentru foarte autoritarul președinte turc, Recep Tayyip Erdogan. Fostul primar al metropolei de la Bosfor amintea că “a câștiga Istanbulul înseamnă a câștiga Turcia”. În ciuda tuturor mijloacelor puse în acțiune și a controlului media, AKP (Partidul Justiției și Dezvoltării), partidul islamist aflat la putere din 2002, a pierdut, la scrutinul din 31 martie, primăria Istanbulului, ca și pe cea a capitalei, Ankara, și numeroase alte orașe. Pentru partidul președintelui, este un eșec fără precedent, chiar dacă rămâne prima forță politică a țării. Pentru Turcia, este o cotitură politică majoră.

Într-adevăr, cucerirea puterii de către islamismul politic turc a început în 1994 cu cea a marilor orașe, printre care Ankara și Istanbul. Pe fond de mari lucrări, de clientelism și de supraveghere socială, AKP a făcut de un sfert de secol o vitrină politică din gestionarea municipală. Dar dacă ea satisface un electorat sunnit conservator, această implacabilă islamizare șochează vechile elite republicane și noile clase mijlocii deschise spre lume. Cât despre dl Erdogan, care se poziționa la început ca liberal și pro-european, el a devenit din ce în ce mai naționalist și autoritar și s-a desprins de părțile cele mai dinamice ale țării.

De fapt, dincolo de mizele locale, scrutinul din 31 martie s-a transformat în referendum pentru sau contra omului forte al țării. “Raisul” s-a angajat în profunzime în campaniile municipale, ținând până la cinci mitinguri pe zi pentru a încerca să contracareze nemulțumirea tot mai mare a opiniei publice față de degradarea situației economice. Alimentată de prăbușirea lirei turcești, inflația este galopantă. Or succesele economice – venitul pe locuitor s-a triplat în 17 ani, chiar dacă prăpastia dintre bogați și săraci n-a încetat să crească – au fost, până acum, cel mai bun atu electoral al puterii.

Pentru a-și mobiliza electoratul, președintele turc a profitat încă o dată de teamă și polarizare. “Nu sunt numai alegeri pentru primari, ci și pentru supraviețuirea noastră”, n-a încetat el să repete, vorbind despre pericolele de la frontiere ca și despre pretinsele comploturi externe și interne și ațâțând toate fracturile dintre sunniți și aleviți, dintre kurzi și turci, dintre laici și credincioși. Dar această retorică și-a pierdut eficacitatea. În ciuda represiunii brutale (55.000 de arestări și 150.000 de funcționari demiși) care a urmat loviturii militare ratate din iulie 2016, societatea civilă turcă continuă să reziste. Inclusiv la urne.

Alegerile turcești nu sunt desigur cu adevărat echitabile, având în vedere inegalitatea mijloacelor între regim și opoziție. Neregulile și fraudele nu au lipsit. Dar rezultatul nu este sigur dinainte, ca în Rusia lui Putin – acest vot a făcut o nouă demonstrație în acest sens. Este rândul opoziției să tragă toate învățămintele, începând cu necesitatea de a se uni în spatele unui candidat așa cum a făcut atât la Istanbul cât și la Ankara. Polarizarea extremă pe care mizează Erdogan are un efect de bumerang.

Dacă are sprijinul entuziast al unui turc din doi, el este urât de cealaltă jumătate a țării. Marea provocare pentru o opoziție turcă încă foarte divizată este deci clară: a crea o alternativă credibilă la acest lider care se vede un nou sultan.

Cine este noua stea a opoziției

Considerat victorios în capitala economică şi demografică a Turciei, Ekrem Imamoglu, în vârstă de 49 de ani, este perceput de-acum ca o nouă stea ascensiune a unei opoziţii învinse în mod repetat de către Erdogan şi acoliţii săi.

Candidat comun al partidelor de opoziţie CHP (social-democrat) şi Iyi (dreapta), Imamoglu a ştiut să profite din profilul de outsider. Într-un interviu acordat pentru AFP luna trecută, el a susţinut chiar că discreditarea sa de către rivali este un „avantaj“. „De puţin timp, societatea a ridicat un zid în jurul celor care sunt deja cunoscuţi în politică“, a spus candidatul CHP şi Iyi pentru Istanbul.

Dacă avansul va fi confirmat de rezultatele finale, Imamoglu va deveni primarul oraşului cel mai bogat şi cel mai populat din Turcia. Mai mult, este un post care îl va transforma într-un adversar redutabil pentru Erdogan. Acesta din urmă şi-a lansat cariera politică la scară naţională chiar în Istanbul, conducându-l din 1994 până în 1998.

Confruntat cu condiţii inechitabile de campanie, cum ar fi o acoperire mediatică zdrobitoare în favoarea lui Yildirim (foto), Imamoglu a reuşit totuşi să-şi transmită mesajele.

„Avem parte de reţelele de socializare, care sunt deocamdată lăsate în pace“ de către putere, a precizat el pentru AFP în timpul campaniei. „Principala mea armă este terenul, instrumentul plurimilenar de comunicare directă cu oamenii“, a subliniat el.
Născut în 1 ianuarie 1970 la Trabzon (nord-est), un oraş la malul Mării Negre, Ekrem Imamoglu a obţinut o diplomă de licenţă în administraţie şi afaceri la Universitatea din Istanbul, apoi o diplomă de master în management, potrivit biografiei sale oficiale.

A lucrat iniţial la firma de construcţii a familiei sale, după care s-a înscris în CHP (Partidul Republican al Poporului). În 2014, al fost ales primar în Beylikdüzü, un district din partea europeană a Istanbulului.

La fel ca Erdogan, Imamoglu este pasionat de fotbal, un sport de echipă pe care l-a practicat la nivel de amator până la intrarea în conducerea clubului din oraşul său natal, Trabzonspor.

În campanie, el s-a remarcat prin respectul arătat faţă de alegătorii care îşi manifestau clar preferinţa pentru contracandidatul său, un aspect care a surprins într-un peisaj politic foarte fracturat.

„Imamoglu nu a făcut campanie pe baze ideologice în scopul de a se adresa tututor alegătorilor, abţinându-se astfel de la polarizarea electoratului“, observă Berk Esen, profesor asociat la Universitatea Bilkent din Ankara.

Contrastând cu retorica brutală a lui Erdogan, el a oferit imaginea unui om unificator. Revendicând luni victoria în Istanbul, a promis că va fi „primarul tuturor“, inclusiv al celor care au votat împotriva sa.

„Vrem să începem cât mai repede cu putinţă să servim locuitorii Istanbulului“, a declarat el, adăugând că este pregătit să „coopereze cu toate instituţiile ţării, pentru a răspunde rapid nevoilor“ oraşului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *