Eugen Tomac face un anunț bombă: Dragnea a fost revocat de la șefia Camerei Deputaților

Șeful PMP, deputatul Eugen Tomac, a făcut un anunț bombă în urma publicării stenogramei ședinței Camerei Deputaților din 5 decembrie și anume că Liviu Dragnea și Florin Iordache sunt „oficial revocați de la șefia Camerei Deputaților”. Mai mult, Tomac a precizat că în sesiunea din februarie 2019 trebuie aleasă o nouă conducere.
„Dragnea și Iordache, oficial revocați de la șefia Camerei Deputaților. Avem, în sfârșit, documentul oficial care atestă revocarea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților și a lui Florin Iordache din funcția de vicepreședinte al aceluiași for. Când toată lumea e preocupată de întâmpinarea Anului Nou, pe site-ul Camerei Deputaților a fost publicată stenograma ședinței din 5 decembrie, a acelei ședințe la care noi, opoziția unită, am votat în plen debarcarea celor doi. Vorbim despre un înscris oficial care produce efecte juridice ce nu pot fi ignorate nici măcar de actuala putere abuzivă. În concluzie, le cer lui Liviu Dragnea și lui Florin Iordache să părăsească funcțiile pe care nu mai au dreptul sa le ocupe. Trebuie sa alegem in viitoarea sesiune o nouă conducere care sa readucă democratia în Parlament”, a scris Tomac, duminică, pe pagina sa de Facebook.