Eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu, despre Dragnea: “Greu cu ‘politichia’…”

Vicepreședinte al Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu, a afirmat, într-o postare pe Facebook, referitor la atitudinea adoptată de liderii PSD la decizia Socialiştilor Europeni (PES) de îngheţare a relaţiilor cu social-democraţii români, spunând, referitor la Dragnea, că este “greu cu ‘politichia”. Afirmația lui Pașcu vine după ce Dragnea a susţinut că o asemenea măsură nu există în statutul PES.

„Am văzut că unii de la noi s-au grăbit sa declare ca “înghețarea” relațiilor nu este în statutul PES!?

Și ce dacă? Asta nu înseamnă ca nu poate fi aplicată!

Mai mult, dacă nu e în statut, o aplici cum vrei și cât vrei; tu, PES, o “modelezi” cum îți place, ca plastelina.

Iar tu, victima, nu ai nici cum s-o ataci … pt ca nu este în Statut!

Greu cu “politichia”…”, scrie Paşcu pe Facebook.

Cu ceva timp în urmă, Pașcu a declarat că se teme de faptul că Partidul Socialiștilor Europeni ar putea să îi scoată pe eurodeputații PSD de la împărțirea funcțiilor în Parlamentul European, după alegerile din luna mai.

Reacția acestuia vine în contextul în care Serghei Stanișev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES), a afirmat că PES va lua în calcul înghețarea relațiilor cu PSD până la discutarea statului de membru al PES în iunie, dacă Guvernul nu clarifică angajamentul pentru statul de drept și dacă nu va urma recomandărilor CE. El a adăugat că până în luna iunie nu va mai fi organizat niciun eveniment PES alături de PSD.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi seară, că a văzut atitudinea unor „aşa-zişi colegi” din PES, „cu mușchii încordați că vor îngheța relațiile cu PSD”, precizând că nu există în statutul PES așa ceva și că nu are de gând să le răspundă acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *