Exatlon – Drăghia, singur pentru Faimoşi
Vladimir Drăghia, singurul concurent din echipa “Faimoșilor” rămas la “Exatlon” luptă acum contra “Războinicilor”.
Ieri s-a declarat emoționat de plecarea lui Cătălin Cazacu, cu care avea o relație deosebită.
„Nu mă așteptam să mă emoționeze atât de tare plecarea lui Cătălin. Nu știu ce m-a emoționat cel mai mult. Plecarea lui, ce a spus despre mine sau că am rămas în competiție. Sunt foarte recunoscător că sunt în continuare aici. Vreau să le mulțumesc tuturor. Noaptea în coteț, singur, a fost neașteptat de frumoasă.
Mă tot uitam și așteptam să apară cineva, însă nu s-a întâmplat. Am avut timp să mă gândesc unde a stat fiecare, să-mi amintesc vocea lor, tabieturile. Mie mi se întâmplă foarte rar să mă plictisesc singur. Nu știu ce ar putea să-mi mai ofere Exatlon. Ultimele zile nici nu mai sunt atât de grele”, a declarat Vladimir Drăghia.
Vladimir Drăghia, unul din cei mai populari concurenți de la Exatlon, a mărturisit că a stat cu emoții și, preț de câteva momente, s-a gândit că ar putea fi eliminat. „Sunt conștient că am cele mai multe șanse să ies azi, mâine, poimâine. Dacă voi pierde jocul, depinde cine e favorit. Ți se schimbă destinul în Exatlon de la o zi la altă, de la un punct la altă”, a spus Vladimir Drăghia.
Sursa foto: evz.ro