Explozie în Popești Leordeni: Zeci de răniți, 5 persoane intubate

Un incendiu a avut loc la un utilaj într-o hală de reciclare din Popești- Leordeni.

Conform informării primite din partea Centrului Operativ pentru Situații de urgență, în urma exploziei de la centrul de deșeuri din Popești-Leordeni s-au înregistrat 11 victime, dintre care 6 cu arsuri (5 pacienți intubați) și 5 persoane care acuză probleme respiratorii.

Dintre pacienții intubați, 2 persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și alte 3 persoane la Spitalul de Urgență Floreasca.

La Spitalul de Urgență Sf. Ioan, au fost transportate alte 2 victime, dintre care una cu arsuri minore și una intoxicație de fum.

4 persoane care acuzau probleme respiratorii au fost evaluate la fața locului și au refuzat transportul la spital.
După ce pacienții sunt stabilizați și evaluați la Unitatea Funcțională de Arși Floreasca și la Unitatea Funcțională Bagdasar-Arseni, specialiștii vor decide abordarea terapeutică și, în funcție de situația pacienților, aplică prevederile OMS 2063/2020 (întrunesc comisia în vederea transferului în centre de arși).

În acest moment, prioritatea echipelor medicale o reprezintă stabilizarea și evaluarea pacienților în vederea stabilirii conduitei terapeutice și a oportunității transferului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *