Federația SANITAS a declanșat greva de avertisment. Majoritatea spitalelor din țară au aderat la protest

În urma protestelor declanșate de Federația SANITAS, ministrul sănătății, Sorina Pintea, a deblocat negocierile pentru contractul colectiv de muncă. Conducerea SANITAS a explicat însă după respectiva întânire că deblocarea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă din sistemul medical nu reprezintă un motiv pentru suspendarea acţiunilor de protest.

„Am desemnat echipele de negocieri, am desemnat calendarul acţiunii de negociere, am desemnat termnul până la care vrem să încheiem aceste negocieri. (…) Ne-am propus un calendar mai alert petru a intensifica negocierile astfel încât să ne încadrăm în termenul de 60 de zile. Una dintre revendicările Sanitas în carul acestui conflic o constituie tocmai tergiversarea de către Ministerul Sănătăţii a încheierii unui contract colectiv de muncă la nivelul sectorului care să asigure drepturile salariaţilor”, a declarat vicepreşedintele Sanitas, Mircea Ciocan, la ieşirea de la negociere.

Acesta a precizat că disponibilitatea Ministerului Sănătăţii de a reîncepe negocierile pentru contractul colectiv de muncă nu reprezintă un motiv pentru suspendarea grevei.

„Există voinţa de a negocia, ceea ce înseamnă că una dintre revendicările Sanitas, pentru care am ieşit în stradă, este pe cale de a fi soluţionată. Această deblocare a negocierilor contractului colectiv de muncă încă nu creează contextul pentru a suspenda acţiunile de protest. Până în acest moment, greva este în vigoare”, a adăugat Ciocan

Sursa Foto: www.puterea.ro