Femeia care și-a ucis copilul crezând că e…diavol a scăpat de pușcărie!
Halucinant! Femeia de 33 de ani care în iulie și-a ucis copilul în vârstă de 3 ani nu va face nicio zi de pușcărie. Expertiza psihiatrică arată faptul că femeia nu avea discernământ în momentul comiterii faptelor, astfel că magistrații au decis internarea ei într-un spital de specialitate.
Irina Ina Pleșca a fost eliberată din arest la sfârșitul lunii august, craioveanca Ina Irina Pleșa, de 33 de ani, acuzată de comiterea infracțiunii de omor asupra unui mebru de familie, va fi internată într-o unitate medicală până la însănătoşire. Aceasta este hotărârea luată ieri de judecătorii de la Tribunalul Dolj, la cererea procurorilor doljeni.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 22 spre 23 iulie, în timp ce se afla în vizită la părinți în comuna Unirea, femeia și-a sugrumat băiețelul de trei ani, cu care mersese la culcare. Soțul femeii dormea în altă cameră, împreună cu ceilalți doi copii ai lor, un băiat de opt ani şi o fetiţă de un an şi două luni.
Ulterior, femeia a susținut în fața procurorilor doljeni că s-a trezit în cursul nopţii şi a crezut că băiatul ei de trei ani este diavolul, așa că l-a sugrumat.