Femeia creştină din Pakistan, achitată pentru blasfemie, a fost eliberată

Femeie creştină din Pakistan care fusese achitată pentru blasfemie a fost eliberată din închisoare la o săptămână după ce Curtea Supremă a anulat sentinţa de condamnare la moarte şi se află într-o locaţie sigură din ţară, au anunţat joi autorităţile pakistaneze, relatează Reuters.

Oficialii au respins unele ştiri din presă conform cărora Asia Bibi a plecat în străinătate, ceea ce ar fi enervat radicalii islamişti care au protestat împotriva eliberării şi au cerut ca ea să primească interdicţie de a părăsi ţara.

Eliberarea peste noapte a femeii, mamă a cinci copii a provocat furia unui partid islamist care a ameninţat că va paraliza ţara cu proteste stradale dacă decizia nu este anulată.

Bibi, în vârstă de 53 de ani, a fost condamnată pentru blasfemie în 2010 în legătură cu acuzaţiile că a făcut observaţii deranjante despre Islam, după ce vecinii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de faptul că femeia a bâut apă din paharul lor, pe motiv că nu este musulmană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *