Femeie sfâșiată, în propria curte, de doi câini periculoși, ce aparțin vecinei sale

O femeie a fost atacată în propria curte de doi câini periculoși. Animalele aparțin vecinei și au ajuns în curte trecând pe sub gardul proprietății, informează Mediafax.

Incidentul a avut loc duminică și a fost anunțat la 112. Potrivit apelului, o femeie, în vârstă de 63 de ani, a fost atacată de doi câini, în timp ce se afla în curtea casei sale, situată pe strada Ioan Slavici, din municipiul Timișoara.

În urma verificărilor efectuate a reieșit că animalele aparțin unei vecine, iar câinii au pătruns în curtea victimei pe sub gard.

Proprietara câinilor a fost sancționată contravențional cu suma de 500 de lei, conform legii privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi.

Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia, a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.