Fifor, despre opoziţie: PSD nu va lăsa ţara pe mana acestor impostori

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Mihai Fifor critică moţiunea de cenzură a opoziţiei, pe care o acuză că nu are o propunere serioasă de guvern, de prim-ministru, un program de guvernare şi dă asigurări că PSD nu va lăsa ţara pe mana acestor impostori, iar moţiunea nu va trece!

”Ei zic doar „Jos PSD” dar niciunul nu e în stare să ofere ceva bun pentru români. Nicio propunere de guvern, nicio propunere serioasă de prim-ministru, niciun program de guvernare. Vor doar să dărâme, dar nu sunt în stare să construiască nimic. România nu îşi permite o astfel de aventură. Asta ne uneşte! PSD nu va lăsa ţara pe mana acestor impostori. Moţiunea nu va trece!”, afirmă Fifor, citat de news.ro, invocând declaraţii ale liderilor opoziţiei şi ale preşedintelui Klaus Iohannis.

El se întreabă ce vor să facă pentru români cei care au depus moţiunea împotriva Guvernului, considerând că nimeni nu răspunde la această întrebare.

”Orban zice că ar vrea prim-ministru, dar Tudose spune că el ar fi mai potrivit. Ca să îi împace, consilierul preşedintelui PNL spune că ar fi mai bine să rămână PSD la Guvernare. Barna de la USR vine cu alte năzbâtii: nu vrea la guvernare, dar vrea anticipate. Se ceartă şi pe Constituţie.Presedintele Iohannis vrea revizuire restrânsă, doar pe referendum, USR vrea revizuire lărgită. Domnul Iohannis zice că vrea consens naţional, dar nu-i iese decât un simulacru de pact al Opoziţiei”, afirmă preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *