Fiica lui Ilie Balaci ACUZĂ: Sorina Pintea VREA doar publicitate!
Fiica regretatului Ilie Balaci, Lorena, declară într-un interviu spectaculos acordat libertatea.ro că paramedicii de la SMURD s-au purtat ireproșabil când au fost solicitați de către mama tatălui său. În schimb, Lorena o acuză pe Sorina Pintea, ministrul ănătății, că a deschis o anchetă doar ca să-și facă imagine.
„Doamne, ce prostii a putut spune doamna aceasta! Noi, familia, n-am cerut nicio anchetă. Dacă i-aș întâlni pe doctorii aceia de la SMURD, i-aș strânge în brațe și le-aș mulțumi. Au făcut tot ce s-a putut. Când a decis să deschidă ancheta respectivă, doamna ministru a urmărit să-și facă reclamă, să se spună că muncește. Să vadă lumea că lucrează! Mai bine s-ar ocupa de problemele reale din Sănătate, că pleacă lumea cu bacterii din spitale. Nici măcar nu cred că știe cine a fost Ilie Balaci. SMURD-ul a venit la 4 minute de la apel. Echipat cum trebuie. Vorbim de SMURD, nu vreo Ambulanță de județ. Mai repede de 4 minute însemna să se teleporteze oamenii aceia! Dacă este o instituție în țara asta în care am încredere, aia este SMURD! Oamenii ăia s-au luptat două ore cu Dumnezeu, ca să-l țină pe tata pe lumea asta! L-au intubat, au făcut tot ce a fost omenește posibil. Am aflat ulterior că elicopterul era pregătit, ca să îl aducă la București, în caz că îl stabilizau și putea fi transportat”, a spus Lorena Balaci pentru libertatea.ro.