Filosofia politică a PSD: Cine nu vrea penali în funcții publice se sitează în afara partidului
Primarul social-democrat din Pucioasa va fi sancționat de PSD pentru că a semnat inițiativa legislativă „Fără penali în funcții publice”, gestul primarului fiind, în opinia conducătorilor partidului, „de natura a crea confuzie in interiorul partidului si electoratului Partidului Social Democrat”, consideră președintele Organizației Județene, Adrian Țuțuianu. În plus, Țuțuianu, în numele organizației pe care o conduce, își reafirmă susținerea totală pentru măcelărirea Codurilor penale și a Legilor justției.
„Gestul domnului Ana Constantin este unul personal. Poziția sa nu reprezintă poziția Organizației Județene Dâmbovița a Partidului Social Democrat, care nu gireaza actiunile politice ale adversarilor sai. PSD Dâmbovița rămâne consecvent actelor normative adoptate în sesiunea parlamentară încheiată recent, prin care s-au adus modificări legislației privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, Codului penal și Codului de procedură penală. (…) Acțiunea domnului Ana Constantin, precum și declarațiile din jurul acesteia, vor face obiectul analizei în forurile statutare de conducere ale partidului în perioada imediat următoare. Gestul sau este unul de natură a crea confuzie în interiorul partidului și electoratului Partidului Social Democrat, lucru pe care îl considerăm inacceptabil”, declară Adrian Tutuianu.
Primarul orasului Pucioasa, Constantin Ana, a semnat, duminică, inițiativa „Fără penali în funcții publice”. El a declarat că a semnat documentul fără nicio reținere și fără nicio emotie că gestul său va fi sancționat politic de superiorii săi și i-a îndemnat și pe alți colegi de partid să facă același lucru.
La sfârșitul lunii iunie, președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru că a fraudat fondurile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Decizia nu este definitivă. Dacă decizia va fi menținută, va fi a doua condamnare penală a liderului PSD.