Firea a decis: Toate mașinile sub Euro 5 vor plăti taxa Oxigen, pentru a putea circula în București

Primarul General Gabriela Firea a decis modificarea proiectului vinietei pentru București, în sensul că toate mașinile sub Euro 5, indiferent de orașul în care sunt înmatriculate, vor plăti taxa Oxigen pentru a putea circulă în Capitală. Mai mult, autovehiculele care au sub Euro 3 vor avea interdicție de circulație în centrul orașului.

Pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi, iar pentru cele Euro 3 și 4 – 5 lei pe zi. Dacă va fi aprobată de Consiliul General, în ședința de pe 24 octombrie, taxa ar urmă să fie aplicată de la 1 ianuarie 2020. Amenzile pentru șoferii care nu dețin vinieta corespunzătoare tipului de Euro al autovehiculului l-i se vor aplica amenzi între 1500 și 2000 de lei, atât de către Poliția Română, cât și de către polițiștii locali.

Potrivit proiectului de hotărâre, începând cu data de 01.01.2020, accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizata mai micã de 5 tone pe arterele din municipiul Bucureşti este restricționat zilnic, de luni pană vincri, cu exceptia sărbatorilor legale, în intervalul 07:00-22:00, după cum urmeaza:

  • pentru masinile electrice, hibride sau cu norma de poluare Euro 5 și Euro 6, accesul fără restrictii pe toate arterele;
  • pentru cele cu norma de poluare Euro 3 și Euro 4, accesul este pemis pe toate strazile municipiului Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen;
  • pentru cele cu norma de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2, accesul este interzis în Zona de Actiune pentru Calitatea Aerului (ZACA), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul Bucureşti numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen

Urmätoarele categorii de autovehicule sunt exceptate:

  • cele electrice și hibrid
  • cele pe două roți
  • cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilități
  • cele destinate transmisiunilor radio și tv
  • autovehiculele aparținând poliției, pompierilor, jandarmeriei, poliției de frontieră, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apararii Naționale, unitatilor speciale ale Serviciului Român de Informați și ale Serviciului de Protectie și Pază, Servicului de Telecomunicatii Speciale, Servicului de Informatii Externe, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public,
  • servicile publice comunitare pentru situații de urgență
  • Societatea Națională de Cruce Roşie din România
  • servicile de ambulanță
  • Societatea Transport Bucuresti STB
  • cele utilizate la intervențiile la căile de comunicație și rețelele edilitare
  • cele istorice, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a vehiculului
  • cele preväzute ca fiind exceptate prin acordurile și tratatele internaționale la care România este parte.

Se defineşte Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ța Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă-bd. Märäşeşti – str. Mitropolit Nifon- bd. Libertății – Calea 13 Septembrie şos.Pandurilor șos.Cotroceni -spl. Independentei – str. Știrbei Vodă – str. Berzei str. Buzeşti -p-ta Victoriei.

În formă inițială a proiectului, doar mașinile care nu erau înmatriculate în București și Ilfov plăteau o taxa, iar cele sub Euro 3 nu aveau deloc acces în centrul orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *