Fiul fostlui premier lituanian, arestat într-un dosar de spionaj în favoarea Rusiei

Vaidotas Prunskus, fiul fostului premier lituanian Kazimira Prunskiene, a fost arestat în Lituania într-un dosar de spionaj în favoarea Rusiei, informează presa locală, citată de agenţia de ştiri Tass. Darius Jauniskis, directorul Departamentului pentru Securitatea Statului din Lituania (VSD), a declarat însă că „nu poate nici nega, nici confirma” informaţiile privind arestarea lui Prunskus.

Kazimira Prunskiene a fost primul premier al Lituaniei după declararea independenţei ţării, în martie 1990. Ea a demisionat în ianuarie 1991, în urma unor proteste violente legate de situaţia economică, soldate cu moartea a peste zece persoane.

Miercuri, Jauniskis a anunţat că autorităţile lituaniene au identificat un grup care primea instrucţiuni de la agenţiile de spionaj din Rusia. Politicianul Algirdas Paleckis, suspectat de implicare în activităţile acestui grup, a fost arestat în urmă cu o lună, a precizat oficialul.
Marţi, poliţia din Lituania a reţinut un cetăţean rus, Valeri Ivanov, aparent în legătură cu acest caz, însă acesta a fost eliberat în ziua următoare.

Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Mosocva, a afirmat că aceste acţiuni ale Lituaniei încalcă principiile democratice şi ilustrează atitudinea antirusă a acestei ţări.

Directorul VSD a mai declarat că Rusia va continua să influenţeze procesele politice interne din alte ţări, în special cele în care urmează să se desfăşoare evenimente politice importante, cum ar fi alegeri, relatează portalul de ştiri Delfi News.

Avertismentul lui Jauniskis este în mod special semnificativ în contextul în care în anul 2019 urmează să se desfăşoare alegeri prezidenţiale în Lituania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *