Fondul de Dezvoltare dorit de Dragnea e neconstituțional
Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii a fost declarată neconstituțională în urma sesizărilor depuse de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL, USR şi PMP. Conform președintelui CCR, Valer Dorneanu, fondul nu trebuia înfiinţat printr-o lege, ci printr-o hotărâre de Guvern.
Legea fost impusă de Liviu Dragnea, iar fostul premier, Victor Ponta, a susținut că înfințarea acestui Fond este o altă manevră prin care liderul PSD își va negocia libertatea în schimbul cedării ultimelor active importante deținute de statul român.
Pe 6 iunie, Parlamentul a adoptat legea privind înființarea Fondului Suveran de Investiții și Dezvoltare, care urma să fie format din 33 de companii de stat și cu un aport în numerar de 9 miliarde lei. Legea a suferit câteva modificări față de forma inițială, însă fără a exista dezbateri ample în comisii și fără un aviz obligatoriu din partea Eurostat.
În forma finală, pe listă se află companiile: Electrica, Delgaz Grid SA, E.ON Energie România, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom România, Antibiotice SA, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, Loteria Română, IAR SA, Oil Terminal, Cuprumin, Unifarm, SN Apelor Minerale, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime, Romgaz, Hidroelectrica, CN Aeroporturi București, Nuclearelectrica, Imprimeria Națională, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime, Conpet, Complexul Energetic Oltenia, CFR, Societatea Națională de Radiocomunicații, Poșta Română, Aeroportul Traian Vuia Timișoara, Uzina Termoelectrică Midia, Telecomunicații CFR, Societatea de Tratament Balnear Recuperare a Capacității de Muncă TBRCM SA, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA și Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale.