Fondul Proprietatea: Plafonarea preţului la gaze încalcă legislaţia naţională şi europeană

Fondul Proprietatea îşi exprima îngrijorarea majoră cu privire la intenţia Guvernului de a plafona preţul gazelor naturale din producţia interna la aproximativ 70% din preţul curent de pe piaţă, aşa cum reiese dintr-un proiect de Hotarâre de Guvern, publicat recent de Ministerul Finanţelor Publice, conform unui comunicat al companiei.

FP susţine că dacă va fi adoptata, Hotărârea de Guvern va încălca în mod flagrant legislaţia naţionala în vigoare, cât şi obligaţiile asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene de a respecta principiile pieţei libere şi de a liberaliza piaţa gazelor naturale. Această măsura va avea un impact extrem de dăunător asupra economiei şi a atractivităţii pieţei pentru investitori, descurajând investiţiile directe străine în ţară. Independenţa energetică a României va fi pusă în pericol, iar ţara s-ar putea afla în situaţia de a se baza pe surse externe de gaze naturale, la preţuri mai mari, asupra cărora Guvernul nu va avea niciun control.

Mai mult, dacă măsura se va aplica tuturor consumatorilor, inclusiv celor industriali, aceasta va ridica din nou problema tratamentului discriminatoriu şi posibil şi a ajutorului de stat. În plus, va determina o reducere a contribuţiilor industriei de gaze la bugetul de stat.

„În calitate de investitori financiari, suntem foarte surprinşi şi îngrijoraţi că Guvernul ar putea şterge cu buretele ani întregi în care şi-a construit credibilitatea în faţa comunităţii internaţionale, printr-o singura decizie. Investitorii individuali locali, fondurile de pensii din România şi investitorii instituţionali internaţionali au investit cu buna credinţă în piaţa de capital din România, în companii precum Romgaz şi OMV Petrom, ca acum să vadă valoarea acestor investiţii distrusă de Guvern, prin acest proiect. Prin anunţarea acestei decizii neinspirate, Guvernul reuşeşte să şteargă peste 600 de milioane de lei din valoarea propriilor investiţii în Romgaz şi OMV Petrom, precum şi peste 1,45 miliarde lei din valoarea totală a ambelor companii într-o singură zi.”, a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

Acesta susţine că plafonarea în mod arbitrar a preţului gazelor ar arunca România în trecut, întrucât proiectul Ministerului Finanţelor pune o piedică întregului proces de liberalizare, care s-a realizat în decursul câtorva ani şi ameninţa orice investiţie viitoare în Marea Neagră, esenţială pentru independenţa energetică a României.

Mai mult, aceasta măsură încalcă principiile pieţei libere ale UE şi va pune România într-o lumină foarte nefavorabilă chiar înainte de asumarea Preşedinţiei Consiliului UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *