FORD ARE PLANURI MARI DAR...

FORD ARE PLANURI MARI DAR...

Compania Ford dorește să își dubleze capacitatea de producție de la Craiova, dar, însă acest aspect nu este chiar realizabil imediat.

Infrastructura rutieră … sau mai bine zis lipsa ei, reprezintă principalul motiv. Dacă anterior comisarul european Corina Creţu critica lipsa de performanță în atragerea fondurilor europene, ieri, cu prilejul vizitei efectuate la Uzina Dacia din județul Argeș, preşedintele Klaus Iohannis a reproșat Guvernului că nu construiește autostrăzile, atât de necesare marilor producători care se plâng de ani de zile atât de lipsa drumurilor, cât și de starea proastă a celor existente.

România se află în punctul în care trebuie să depășească stadiul de „a vrea” și să ajungă la „trebuie”. Asta în condițiile în care marii producători de mașini de la noi din țară anunță investiții majore, dar se lovesc de lipsa infrastructurii. Este cazul americanilor de la Ford care de curând au anunțat investiții de 200 de milioane de euro și lansarea unui al doilea model produs în uzina de la Craiova.

Într-un interviu acordat RFI, președintele Ford România, Ian Pearson, subliniază că autoritățile române trebuie să își respecte angajamentele și să spună clar care sunt planurile, fără promisiuni fanteziste.

Ian Pearson, directorul Ford România: „Există o diferență între promisiunile care au fost făcute (n.r. de autorități) și unde ne aflăm în acest moment. Nu suntem acolo unde am vrea să fim și am spus asta clar Guvernului român. Noi ne respectăm anagajamentele pe care ni le-am asumat, acum avem nevoie ca și autoritățile să își respecte promisiunile pe care le-au făcut”.

Fabricantul de automobile Ford ar dori să își dubleze capacitatea de producție de la Craiova. Proiectul este însă condiționat de realizarea autostrăzii Craiova-Pitești. Drum care de altfel este pe masa autorităților de mai mai bine de 10 ani și acolo riscă să rămână. Licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia a trei dintre cele 5 tronsoane sunt foarte aproape de anulare, din cauza documentațiilor cu probleme.

Situație în care se află și Autostrada Sibiu-Pitești, un alt drum care este cerut insistent de un alt producător de automobile – Dacia din Mioveni. Autostrada ar reduce costurile pentru transportul mașinilor fabricate la uzina din orasul argeșean. Au existat momente în care reprezentanții Renault au avertizat că lipsa autostrăzii poate provoca probleme investiției franceze din Argeș. Şi francezii chiar nu mai extind uzina.

Într-o dezbatere despre industria auto, chiar la Pitești, șeful statului a fost foarte abraziv cu Executivul, mai ales că le-a atras atenția de mai mulre ori cu privire la ritmul de melc în care se construiește.

Klaus Iohannis: „Infrastructura nu e un slogan care sună bine doar când aduce capital electoral. În afară de hărţi colorate şi planuri frumoase, lumea se uită şi la rezultate, iar cei 15 km de autostradă daţi în folosinţă în ultimul an şi jumătate înseamnă ridicol de puţin. Dacă am aduna promisiunile de km de autostradă făcute de toţi guvernanţii în ultimii 20 de ani am avea autostrăzi cât China”.

Criticile lansate în ultimele zile privind investițiile au avut parte de o replică și de la Guvern, prin vocea lui Viorel Ștefan. Vicepremierul a anunţat marile proiecte de investiţii din perioada următoare, 5 la număr, printre care se află și trei autostrăzi.

Viorel Ştefan: „Ne-am concentrat pe zonele care suferă din lipsa autostrăzilor şi din acest motiv atragerea investiţiilor şi dezvoltarea investiţiilor sunt mai dificile – în special sudul ţării unde lipsa autostrăzilor impiedică industria auto să investească mai mult”.

Toate aceste proiecte ar fi realizate în parteneriat public privat. Adică firmele trebuie să se ocupe şi de finanţare, iar statul să plătească în câteva decenii. A fost o încercare de a construi autostrada pe Valea Prahovei în parteneriat public privat, însă proiectul a fost abandonat. Acum se încearcă din nou.

Toate acestea în timp ce fondurile europene stau nefolosite. Am luat puțin peste 10% din alocările pe transporturi și alea pe proiecte fazate, adică cele întârziate. Ministerul Transporturilor nu a reușit să acceseze până acum decât 820 de milioane de euro.

Chiar dacă fondurile structurale pentru transport nu pot fi folosite pentru proiecte în afara coridoarelor europene, ar putea fi atrasă finanţarea prin programele de dezvoltare regională. Care şi ele sunt prea puţin accesate.

La primirea mandatului de premier, Viorica Dăncilă a fost puțin luată de val – a promis că până în 2020 vor fi inaugurați nu mai puțin de 350 de kilometri de autostradă,

Suntem la jumătatea anului 2018 și situația nu s-a îmbuntăţit. Avem un număr total de 748 de kilometri de autostrăzi, dintre care, anul trecut, au fost dați în folosință doar 15 kilometri din cei 90 promiși. Iar până acum din cei 70 de kilometri pe care îi garanta ministrul Transporturilor până la sfârșit an, avem cifra „magică” de zero kilometri.

 

Sursa foto: www.wall-street.ro

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *