Fost greu din PNL, audiat la DNA pentru şpaga pe care ar fi luat-o la biserică

Ioan Oltean, fost şef în PDL şi ulterior membru PNL, este audiat astăzi la DNA într-un dosar în care este acuyat că ar fi luat mită în curtea unei biserici din Bucureşti. El s-a declarat nevinovat și a susținut că așteaptă să vadă ce vor face procurorii cu acest dosar.

În urmă cu 2 ani, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis să retrimită la DNA rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată fostul deputat Ioan Oltean, omul de afaceri Mihai Rotaru şi alţi membri ai comisiei de retrocedări din cadrul Agenţiei Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (ANRP), care erau judecaţi pentru crearea unui prejudiciu de 98 milioane de lei.

Procurorii DNA au trimis dosarul la instanţă în 28 iulie 2016. Până în 5 octombrie 2016, cauza a fost în procedură de cameră preliminară. Judecătorul de cameră preliminară a stabilit că poate fi începută judecata pe fond, respingând atunci ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de Crinuţa Dumitrean, Ioan Oltean, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Lăcrămioara Alexandru, Rodica Constantinovici, Sergiu Negurici şi Mihai Rotaru.

Anchetatorii au arătat în rechizitoriu că, în 27 noiembrie 2009, Mihai Rotaru a cumpărat cu 750.000 de euro drepturile litigioase pe care o persoană le deţinea asupra unui teren de 61.857 de metri pătraţi, în municipiul Piteşti. Persoana respectivă ar fi vândut aceste drepturi după ce, timp de opt ani, nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate.

După doar câteva luni, la 17 iunie 2010, fostul preşedinte al ANRP Crinuţa Dumitrean, vicepreşedinţii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Sergiu Diacomatu şi Cătălin Teodorescu, precum şi Remus Virgil Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Gabor Attila Marko, membri ai aceleiaşi comisii, au aprobat în regim de urgenţă raportul de evaluare prin care terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, suma acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru, mai arătau procurorii.

„Membrii comisiei au fost sprijiniţi în demersul lor infracţional şi de inculpatul Oltean Ioan, care avea relaţii cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai şi cu preşedinta ANRP Dumitrean Nicoleta Crinuţa”, au susţinut procurorii în rechizitoriu.

Terenul în cauză a fost supraevaluat, potrivit anchetatorilor, cu 98.780.835 lei (de 10 ori faţă de preţul real), sumă cu care Ministerul Finanţelor Publice a comunicat că se constituie parte civilă.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe mai multor părţi sociale şi acţiuni deţinute la diverse firme de Mihai Rotaru, Cătălin Teodorescu, Sergiu Negurici, Segiu Diacomatu, Lăcrămioara Alexandru şi Gabor Attila Marko, precum şi pe mai multor imobile ce aparţin inculpaţilor.

După trimiterea dosarului în judecată, procurorii au continuat cercetările în cazul lui Ioan Oltean şi Mihai Rotaru, într-o nouă cauză în care sunt suspectaţi de trafic de influenţă şi, respectiv, cumpărare de influenţă.

Procurorii au arătat că noul dosar s-a format deoarece nu a fost posibilă finalizarea urmăririi penale, având în vedere comisiile rogatorii dispuse în cauză şi imposibilitatea de administrare a tuturor probelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *