Fost șef ANAF: Ambasadorul Olandei făcea trafic de influență pentru evazioniști!/Fost ministru al Agriculturii, adus cu mandat la instanță

Fostul șef ANAF Gelu Diaconu a fost audiat, astăzii, în dosarul fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, și a declarat că atunci când era în funcție, ambasadorul Olandei intervenea pentru firmele omului de afaceri Rami Ghaziri, condamnat într-un dosar penal. La următorul termen, pe 23 ianuarie, fostul ministru Daniel Constantin va fi adus cu mandat, întrucât nu s-a prezentat la citațiile judecătorilor.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2013 Rami Ghaziri i-ar fi dat fostului ofițer SRI Daniel Dragomir importante sume de bani pentru a interveni pe lângă funcționari de rang înalt, cum ar fi fost Diaconu și Constantin. Scopul lui Rami Ghaziri ar fi fost ca firmele lui să obțină mai ușor rambursări ale taxei pe valoarea adăugată.

Gelu Diaconu a relatat că afaceristul Rami Ghaziri îl însoțea pe ambasadorul Olandei, fapt care i s-a părut la vremea respectivă „contrar uzanțelor”, mai ales că Ghaziri nu era cetățean olandez.
„Arăt că la întâlnirea din 30 mai 2014 pe care am avut-o cu ambasadorul Olandei a participat și Dragomir Daniel. Făcea parte din delegația ambasadorului, cu încă trei sau patru persoane”, a spus Gelu Diaconu.
La ieșirea din sala de judecată, Daniel Dragomir a declarat că el a stat șase luni în arest preventiv în baza denunțului formulat de Rami Ghaziri.

„Până la ambasadorul olandez, haideți să explicăm altceva: eu am fost arestat preventiv șase luni și jumtate în acest dosar pe declarația acestui evazionist, Rami Ghaziri, un infractor condamnat deja. Care spune: domnul Dragomir a făcut intervenții la șeful ANAF, Gelu Diaconu, ca să mi se dea mie nu știu ce milioane de euro înapoi. Vine șeful ANAF astăzi și spune: „N-am vorbit niciodată, n-a intervenit Dragomir, nu mi-a cerut nici direct, nici prin intermediari”. Uitați cum în țara asta un om e luat de acasă, ținut arestat, cu familia distrusă, cu imaginea și credibilitatea distruse pentru că unul vine și face o declarație”, a declarat Daniel Dragomir.

În 2015, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, acuzat că a luat mită peste 2 milioane de lei de la administratorul unor firme, Rami Ghaziri, pentru a interveni la funcţionari din Ministerul Finanţelor, ANAF şi Garda Financiară în vederea opririi unor controale sau pentru rambursări de TVA, a fost trimis în judecată de DNA.În primă instanță, Dragomir a fost achitat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *