Fostul clăpar de la Vița de Vie, acționar unic la o firmă abonată la contractele Gabrielei Firea

Sorin Dănescu, fostul clăpar și lider al formației Vița de Vie a devenit acționar unic în firma Five’s International SRL  după ce a cesionat toate părțile sociale de la Mihail-Liviu Stănescu. Firma este abonată la contracte cu una dintre instituțiile subordonate Primăriei Capitalei – Centru de Artă, Creații și Tradiții al Municipiului București (CREART).

Firma se va ocupa de două evenimente culturale organizare de CREART la finalul lunii august, începutul lunii septembrie. Este vorba despre “Hey Day” un festival care va avea loc în perioada 06-08.09.2019 în Parcul Izvor din Capitală – prestație pentru care va primi 750.000 de lei și La Pas pe Calea Victoriei – pentru care primăria plătește 83.000 de lei. Acest eveniment se va desfășura între 31 august și 1 septembrie.

 

Pentru fiecare dintre activități, firma trebuie să asigure: scene echipate cu instalatii de sonorizare, video, de lumini, asigurarea pachetului electric (cabluri, distributii), asigurarea serviciilor de promovare OOH, asigurarea personalului tehnic specializat si a utilajelor pentru montare/demontare si operare.

 

Five’s International are o istorie lungă cu Centrul de Artă și Creație. Doar în 2019 a avut nu mai puțin de 6 contracte care au însumat 1,87 milioane de lei pentru tot atâtea evenimente. Activitatea ei a crescut o dată cu contractele cu statul, ajungând, în 2018 la aproape 5 milioane de euro.

 

 S.C. Five’s International SRL

2018 – cifra de afaceri – 23321598, profit – 2473422, angajați – 40 

2017 – cifra de afaceri – 16603836, profit – 2629869, angajati – 34

2016 – cifra de afaceri – 12377744, profit – 1858251, angajaţi – 28

2015 – cifra de afaceri – 14586082, profit – 2149125, angajaţi – 25

Five’s International este o companie care, conform site-ului său are ca activitate principala productia de evenimente şi vânzarea de echipamente profesionale de scenă, sunet şi lumini. Se laudă cu contracte cu Coca-cola, Danone, Promenda, BMW şi alte firme mari. Primele contracte cu statul le-a obţinut în 2010, tot cu Teatrul Ion Creangă.

A avut contracte pentru organizarea de evenimente cu Teatrul „Ion Creangă”, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, Teatrul Evreiesc de Stat, Centrul Municipal de Cultură Arad sau pentru livrarea de echipamente de sunet, inclusiv Administraţiei Prezidenţiale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *