Fostul premier al Cehiei a fost pus sub acuzare pentru fraudă cu fonduri europene

Parchetul din Cehia a anunțat, luni, că l-a pus sub acuzat pe Andrej Babis, fostul prim-ministru al țării, într-un dosar de fraudă cu subvenții europene pentru proprietatea sa agricolă.
Poliţia cehă susţine că, în 2007, Andrej Babis, numărul cinci pe lista celor mai bogaţi cehi, şi-a scos ferma „Cuib de barză” din holdingul Agrofert (industrie alimentară, chimie şi media) pentru a obţine o subvenţie europeană de două milioane de euro rezervată IMM-urilor, relatează Agerpres.

Miliardarul de 67 de ani, care prezidează mişcarea populistă ANO, a negat comiterea vreunei ilegalităţi, considerând că acuzaţiile la adresa sa au un motiv politic.

„Procurorul Republicii (…) a inculpat două persoane în dosarul numit de media «afacerea Cuibul de barză»”, a declarat Ales Cimbala, purtător de cuvânt al parchetului de la Praga, într-un comunicat. El a adăugat că unul dintre suspecţi „a comis delictul de fraudă la subvenţii şi de atingere la interesele financiare ale Uniunii Europene”, în timp ce celălalt i-a fost complice.
Omul de afaceri a trebuit să renunţe la putere, anul trecut, după alegerile legislative, câştigate de o coaliţie de centru-dreapta formată din cinci partide condusă de actualul prim-ministru Petr Fiala.

El a devenit deputat, dar Parlamentul i-a ridicat imunitatea la începutul lunii martie, pentru a permite inculparea sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *