Fostul premier Matteo Renzi propune un guvern ”instituţional” pentru a ”salva” Italia de o derivă ”extremistă”

Former prime minister and head of the centre-left Democratic Party (PD) Matteo Renzi reacts on the set of "Porta a Porta", the programme of the Italian channel Rai 1 in Rome, on March 2, 2018. Vying for a return to Italy's top spot at the head of the ruling Democratic Party (PD), the glib Florentine has a mountain to climb in the March 4 general election. His party's ratings have been in constant decline. The last polls to be published before the vote gave the PD between 22-23 percent support, lagging behind former premier Silvio Berlusconi's right-wing coalition and the Five Star populists. / AFP PHOTO / Alberto PIZZOLI

Fostul şef al guvernului de centru-stânga Matteo Renzi a propus duminică tuturor forţelor politice din Italia să se unească în spatele unui guvern ”instituţional” pentru a ”salva” Italia de o derivă ”extremistă” şi pentru a evita alegeri anticipate, relatează AFP.

Matteo Renzi, care a condus Italia din februarie 2014 până în decembrie 2016, a apreciat că ”ar fi o prostie să se meargă la vot chiar acum”, în toamnă, aşa cum a cerut liderul Ligii (extrema dreapta), Matteo Salvini, zguduind joi coaliţia formată în urmă cu 14 luni cu Mişcarea 5 Stele (M5S).

”Sunt convins că există o majoritate pentru un guvern instituţional capabil să salveze Italia. Cine refuză va trebui să-şi asume responsabilitatea de a livra dreptei extremiste viitorul copiilor noştri”, a afirmat Renzi în mesaje postate pe Facebook şi în interviuri pentru Corriere della Sera şi canalul de televiziune Canale 5.

Avem nevoie de ”un guvern instituţional care să permită italienilor (prin parlament) să voteze reducerea (deja prevăzută) a numărului de parlamentari, să evite majorarea TVA-ului (automată de la începutul anului 2020, dacă nu sunt adoptate măsuri bugetare înainte, ndlr) şi care să poată gestiona organizarea de alegeri fără manipulări”, a precizat responsaniul italian.

Renzi a lansat propunerea, în pragul unei săptămâni cruciale când grupurile parlamentare se vor reuni pentru a decide data unui vot de cenzură, care ar urma să conducă la căderea guvernului Giuseppe Conte. Analiştii preconizează un astfel de scrutin în jurul datei de 20 august.

Partidul Liga, condus de Salvini, a depus vineri o moţiune de cenzură împotriva guvernului de coaliţie condus de prim-ministrul Giuseppe Conte, iar Senatul a anunţat că liderii grupurilor parlamentare vor decide luni când va fi supusă la vot. Deşi este vacanţă parlamentară, Liga şi-a convocat deputaţii la Roma şi doreşte ca votul să aibă loc săptămâna viitoare, în timp ce partidele din opoziţie preferă să aştepte până în 19-20 august.

Salvini a declanşat criza politică declarând că nu mai consideră viabilă coaliţia Ligii cu Mişcarea 5 Stele, din cauza conflictelor continue.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.