Fostului președinte Ion Iliescu i-a fost drenat lichidul acumulat în pericard. Dacă nu se intervenea urgent exista risc de deces – EXCLUSIV

Fostul președinte al României, Ion Iliescu (89 de ani), a fost operat, marți după amiază, la Institutul de Boli Cardiovasculare “C.C. Iliescu”, din Capitală.  Inițial, Iliescu a ajuns la Spitalul Elias, pentru că acuza dureri în piept, amețeli, tensiune scăzută, respirație îngreunată și senzația de presiune în stomac. Medicii de la Elias l-au trimis de urgență la  Institutul “C. C. Iliescu”, unde a fost internat pe loc și, în scurt timp, s-a intervenit chirurgical.

“Diagnosticul a fost de pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă, adică o inflamație a sacului fibro-seros ce învelește inima și care se numește pericard. Pentru că acumularea de lichid era mare erau semne de tamponadă cardiacă,  diagnostic ce impune pericardiocenteza de urgență, pentru că afecțiunea poate fi fatală. Fără intervenție, volumul lichidului acumulat în pericard produce compresia plâmânilor, traheei, bronhiilor și a esofagului. De asemenea, tamponada cardiacă este o urgență pentru că, prin compresie, este împiedicată umplerea inimii cu sânge și, în consecință, scade debitul cardiac și apare insuficiența cardiacă diastolică. Pericardiocenteza este o metodă diagnostică și terapeutică, o manevră cu risc vital, chiar dacă în timpul ei nu se oprește inima, ci se lucrează pe cord bătând, ce implică drenarea excesului de fluid din cavitatea pericardică utilizând un mic tub (cateter). Ulterior, lichidul pericardic se analizează în laborator și astfel se poate pune și un diagnostic etiologic: viral, tuberculos, neoplazic. În cazul domnului președinte Iliescu, lichidul a fost eliminat chirurgical, intervenția a decurs bine iar domnia-sa este stabilizat și se află în Secția de Terapie Intensivă”, a declarat pentru newsmaker.ro, surse medicale din cadrul Institutului “C. C. Iliescu”.

Ion Iliescu este un pacient cu un istoric cardiac, în 2005, fiind-i montate 5 stenturi la inimă. Intervenția de atunci a fost una cu ceva peripeții, pentru că urma să fie efectuată de prof. dr. Dan Deleanu și aibă loc la Institutul “C. C. Iliescu”, dar s-a stricat masa de cateterism, iar pacientul a fost mutat la Floreasca, unde tot prof. dr. Deleanu a realizat intervenția. Mai mult, la momentul respectiv a fost un scandal în presă și s-a speculat că fostul președinte al României nu și-ar fi plătit stenturile, valoarea unuia fiind, în medie, 2500 de euro. Ulterior, Sorin Oprescu a declarat că există documente doveditoare că Iliescu a achitat suma de 12500 de euro pentru cele cinci stenturi.

În 2007, pe când se afla la Paris, pentru un control de rutină, la renumitul cardiolog român Șerban Mihăileanu, acesta a constatat că Iliescu mai are nevoie de încă un stent. Sorin Oprescu l-a însoțit, atunci, la Paris, pe Iliescu și, la momentul respectiv declara că la fiecare doi ani acesta își face un control la doctorul Mihăileanu. Specialistul român s-a format la Institutul Fundeni și a plecat din țară în 1984, stabilindu-se la Paris. Însă, niciodată nu s-a îndepărtat de România. Este profesor asociat la catedra Cardiologie de la Spitalul Universitar și participă la toate congresele naţionale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *