Gabriela Scutea dezvăluie, la 3 ani de la celebra OUG 13, cum a încercat PSD-istul Iordache să arunce în aer Justiţia!

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei din perioada în care a fost promovată şi adoptată celebra OUG 13, şi actuala propunere a Ministerului de Justiţie pentru funcţia de Procuror General, Gabriela Scutea, a dezvăluit într-un interviu pentru justnews.ro detalii din culisele Ordonanţei 13 de acum trei ani.

Aceasta dezvăluie în interviu că termenul de zece zile pentru intarea în vigoare a OUG 13 a fost propus de Alina Barbu, specialist în drept penal de la Direcţia Elaborare Acte Normative din cadrul ministerului. Barbu ar fi propus în primă fază 20 de zile, însă Florin Iordache, ministrul Justiţiei de la acea dată, ar fi cerut intrarea în vigoare a OUG-ului cât mai repede, rămânând în cele din urmă 10 zile.

Reporter justnews.ro: Ce acte aţi semnat în legătură cu prima formă a Ordonanţei 13?

Gabriela Scutea: Eu fiind desemnată secretar de stat coordonator al Direcţiei elaborare Acte Normative, practic trebuia să avizez notele interne, prin care experţii din Minister aduceau argumente. În prima formă a Ordonanţei, care s-a dat în lucru la Direcţia de elaborare, apărea inclusiv o modificare pentru infracţiunea de luare/dare de mită, care îi restrângea mult conţinutul, dar care era incompatibilă cu Convenţia de la Merida, motiv pentru care, după prima examinare pe text, i-am spus ministrul Iordache *asta nu se poate*, fiindcă vom încălca nişte convenţii internaţionale la care am aderat. I-am explicat domnului Iordache că în acest caz nu se poate merge mai jos. Am mai avut discuţii repetate în ceea ce priveşte pragul care s-ar fi pus pentru abuzul în serviciu. Dacă tot trebuia pus un prag, ţinînd cont de decizia Curţii Constituţionale, eu am fost cea care a militat pentru un prag de 10.000 de euro, care mi s-a părut şi acesta foarte mare pentru România. Acest prag era prevăzut în legislaţia europeană, cu privire la infracţiunile contra intereselor financiare. Atunci am spus următoarele: dacă tot avem un prag, care la nivelul Uniunii Europene s-a considerat că ar fi de referinţă, atunci ar trebui să îl menţinem. Am avut o şedinţă la un moment dat la care a participat şi doamna Moţ, care a fost numită secretar de stat de noul guvern (eu rămăsesem pe funcţie din guvernul anterior), la care am discutat despre acel prag, iar eu am adus nişte argumente, de tipul *putem să ne raportăm la un multiplu al salariului minim sau mediu pe economie, pentru că avem acte normative în care acest criteriu este folosit*. Am spus că putem prin urmare să îl folosim şi în acest caz. Dacă pui 200.000 de lei, cum a şi rămas în forma finală, asta însemna vreo 45.000 de euro.

Reporter: Fac o paranteză. Cine a propus acel prag de 200.000, doamna Hăineală sau domnul Iordache?

Gabriela Scutea: Nu mai ştiu sigur, dar cred că doamna Hăineală a avut argumente înspre acel prag. Eu ţineam de pragul de 10.000 de euro.

Reporter: Ce interval de timp era prevăzut în draftul Ordonanţei pentru intrarea ei în vigoare? 20 de zile cumva?

Gabriela Scutea: S-a plecat de la 20 de zile. Dar în draftul iniţial al Ordonanţei nu se prevedea niciun termen. A venit nota internă a Direcţiei de Elaborare Acte Normative că este necesar un termen, aşa cum a fost şi la intrarea în vigoare a Codurilor, cînd a fost un HG, care a pus în mişcare un mecanism, înainte de data de 1 februarie, în aşa fel încît cine trebuie eliberat la acea dată, să aibă toate hîrtiile pregătite. Ca lege penală mai favorabilă, asta ar fi trebuit să se întâmple şi aici. Nu aveam nicio dimensiune exactă, cîte persoane s-ar încadra, pentru că degeaba ştii că sunt în închisoare atîtea persoane, sau sunt în curs de judecată atîtea, din statistici nu vezi prejudiciul. Şi atunci am spus că este necesar un astfel de termen. 20 de zile, cum a fost propus de colegii de la DEAN ( Direcţia elaborare acte normative), printr-o comparaţie cu ce a conţinut HG-ul din 2014. Am motivat domnului Iordache că este necesar să se desfăşoare o procedură de verificare la nivelul penitenciarelor, să se sesizeze judecătorul delegat de executări penale, după care să se soluţioneze printr-o procedură de verificare a executării, şi apoi cu o cale de atac. Pentru că aşa trebuie să fie întotdeauna. Pentru că Ministerul Public trebuia să aibă o cale de atac.