Gafă impardonabilă! Fifor dă argumente propagandei ruse să atace scutul de la Deveselu!

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a comis o gafă care va costa scump România și SUA și va alimenta cu false argumente propaganda rusă care atacă prezența militară americană în România. Astfel, marți seară, la Antena 3, Fifor a declarat nonșalant că la baza de la Deveselu sunt ”rachete balistice”, care nu ar putea să-l ”încânte” vreodată pe Vladimir Putin. Baza de la Deveselu nu găzduiește rachete balistice, ci interceptoare, având scop pur defensiv și neputând fi utilizată pentru atacuri împotriva unui alt stat.
„Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea fi vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu, populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de Statele UNite în parteneriatul strategic să asigurăm permanenţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”, a spus ministrul apărării aseară la Antena 3.