Gazprom pregătește o nouă rută de tranzit al gazului prin Balcani

Gazprom a rezervat în programul său investițional pentru 2019 peste 230 de milioane de euro pentru tronsonul sârbesc al gazoductului.

Programul investițional al Gazprom-ului pentru 2019 rezervă proiectului investiții în valoare de 1,375 de miliarde euro, scrie europa libera. Cea mai mare parte din banii sunt pentru cel de al doilea tronson subacvatic al gazoductului prin care vor fi tranzitate, în direcția Europei Centrale, aproximativ 16 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Pentru lotul terestru de 130 de kilometri, până la frontiera cu Bulgaria, sunt prevăzute 237 de milioane.

Oficial nu a fost anunțat traseul, dar programul investițional al concernului ascunde răspunsul la aceasta întrebare, întrucât prevede 788 de milioane de euro pentru extinderea rețelei de gazoducte în Serbia, în scopul de a tranzita gazele din Turk Stream 2, scrie ziarul sofiot „Dnevnik”.

Un gazoduct din Bulgaria până la frontiera cu Ungaria cu lungime de 403 kilometri va fi construit până la finele anului, a declarat la Belgrad șeful Gazprom-ului Alexei Miller. Președintele Aleksandar Vucic a adăugat că proiectul va fi finanțat împreună, de Rusia și Serbia.

De 10 ani Rusia controlează sectorul sârb al gazelor și petrolului. Gazprom-Neft deține acum peste 56% din capitalul companiei Naftena industria Srbie.

SUA se opun proiectului Turk Stream care va reduce la minimum cantitatea de gaze tranzitată prin Ucraina în direcția Europei de Sud și amenință că vor putea impune sancțiuni companiilor participante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *