Germania îşi intensifică supravegherea la frontiera cu Olanda

Poliţia germană a anunţat luni că şi-a intensificat supravegherea la frontiera cu Olanda şi că se află în căutarea autorului atacului armat de la Utrecht, relatează The Associated Press.

Un purtător de cuvânt al poliţiei federale germane din landul Renania de Nord-Westfalia, Heinrich Onstein, a declarat luni pentru AP că numărul poliţiştilor a fost suplimentat nu doar pe principalele autorstrăzi, ci şi în puncte de trecere a frontierei mai puţin importante şi în cele feroviare.

Poliţia federală germană se află în contact strâns cu autorităţile olandeze şi a primit o descriere a suspectului, a precizat el.

Autorităţilor germane li s-a cerut iniţial să caute un sedan marca Renaul Clio roşu, însă au fost anunţate ulterior că maşina a fost abandonată la Utrecht.

Focuri de armă s-au auzit luni în diferite locuri din oraşul Utrecht, în centrul Olandei, făcând mai mult victime, fiind vorba de un act „potenţial terorist”, a anunţat Agenţia naţională pentru securitate şi contraterorism (NCTV), potrivit AFP şi Reuters.

„Focuri de armă au fost auzite în această dimineaţă la Utrecht în mai multe locuri”, a spus directorul NCTV, Pieter-Jaap Aalbersberg, într-o conferinţă de presă la Haga.

El a precizat de asemenea că „o importantă operaţiune a poliţiei este în desfăşurare pentru a-l găsi pe atacator”.

„Multe lucruri sunt încă neclare la acest moment, iar autorităţile locale depune mari eforturi să stabilească ce s-a întâmplat exact. Ce ştim este că suspectul este în libertate”, a spus Aalbersberg, precizând că incidentul „pare să fie un atac terorist”.

El a refuzat să precizeze numărul răniţilor şi să comenteze starea lor şi nu a confirmat niciun deces.

În acelaşi timp, poliţia din Utrecht a atras atenţia în legătură cu un bărbat turc de 37 de ani.

Agenţia spaniolă EFE a relatat că poliţia olandeză este în căutarea unui Renault Clio cu care ar fi fugit suspectul.

Potrivit DPA, autorităţile olandeze le-au cerut locuitorilor din Utrecht să nu iasă din casă atât timp cât sunt în desfăşurare operaţiunile de căutare a atacatorului.

Conform informaţiilor iniţiale transmise de poliţie, un bărbat înarmat a deschis focul într-un tramvai din Utrecht, omorând cel puţin o persoană şi rănind alte câteva, după care a fugit.

Potrivit presei olandeze, trei persoane ar fi fost spitalizate. Alte câteva victime au fost tratate la faţa locului.

Autorităţile au anunţat imediat întărirea securităţii în aeroporturi şi în clădiri oficiale cheie şi au sfătuit şcolile din oraş să rămâne închise.

Autorităţile din provincia Utrecht au ridicat nivelul de alertă teroristă la maxim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *