Germania: Social-democraţii, ecologiştii şi liberalii vor începe joi discuţii pentru formarea unei coaliţii

Social-democraţii (SPD), plasaţi pe prima poziţie la alegerile legislative din Germania, Verzii şi liberalii (FDP) vor începe joi discuţiile preliminare în vederea formării unei coaliţii de guvernare, relatează AFP.

Anunţul a fost făcut miercuri de FDP, după ce anterior şi Verzii au anunţat că vor să formeze o coaliţie cu social-democraţii şi liberalii.

„Tocmai i-am propus domnului Olaf Scholz (liderul SPD), în acord cu Verzii, să ne întâlnim mâine (joi) pentru a discuta între noi trei, şi se va întâmpla asta”, a anunţat preşedintele FDP, Christian Lindner, într-o conferinţă de presă.

Verzii şi FDP par astfel să încline spre o coaliţie cu social-democraţii, şi nu cu creştin-democraţii (CDU-CSU), plasaţi pe locul al doilea la alegeri.

„Pentru noi, o coaliţie ‘jamaicană’ (cu creştin-democraţii) rămâne o opţiune viabilă în termeni de conţinut”, a explicat Lindner.

Însă conservatorii, ajunşi la cel scăzut nivel la aceste alegeri de la 26 septembrie, sunt mai slăbiţi ca oricând, iar majoritatea germanilor, conform sondajelor, vor ca ei să facă o cură de opoziţie.

În acest context, liberalii (FDP) au acceptat propunerea Verzilor de a avea discuţii prioritare cu social-democraţii.

Ecologiştii au anunţat de altfel miercuri dimineaţă că privilegiază o aşa-numită ‘coaliţie semafor’ cu SPD şi cu liberalii şi că le propun celor două partide să încerce să ajungă la un acord pentru formarea unei coaliţii de trei formaţiuni, ceea ce ar fi o premieră după 1950.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *