„Giani” Gheorghe Stan, șeful Secției pentru cercetarea magistraților, cel atât de util PSD și lui Dragnea
Gheorghe Stan este unul dintre procurorii favoriți ai lui Dragnea. Fost inspector-adjunct al Inspecției Judiciare, Stan a fost atât de important pentru Dragnea încât s-a ajuns până acolo încât să fie dată o Ordonață de urgneță prin care să se permită să dețină această funcție interimar și după expirarea termenului legal. Cu Gheorghe Stan la conducere, Inspecția Judiciară a devenit „bâta lui Dragnea” declanșat mai multe acțiuni disciplinare împotriva Laurei Codruța Kovesi, dar și a altor procurori DNA.
Ulterior, după înființarea Secției pentru cercetarea magistraților, Giani a fost mutat la conducerea acestui noi serviciu și a dovedit, din nou, cât este de util deschizând urgent un nou dosar pe numele Laurei Codruța Kovesi dar și reușind să pună mâna pe dosarul TelDrum sub pretextul că în cauză există și plângeri împotriva unor magistrați.
Cum orice șef are nevoie și de niște subalterni, Giani a primit întăriri, iar cea trimisă să facă toate treburile murdare a fost Anca Florea, fata consilierului județean PSD, cea propusă la șefia DNA, cea susținută de Toader și Dragnea pentru că nu crede că procurorii trebuie să fie independenți.
Acum, când interesul PSD este să arate că nu există o revoltă generalizată în sistemul de Justiție, Giani a fost scos la înaintare pentru a apăra OUG 7 și a lansa atacuri la adresa lui Augustin Lazăr.
Ca și Tudorel, Giani va fi aruncat la gunoi imediat ce interesele lui Dragnea vor cere asta. Toate uneltele au o durată de viață limitaă, iar când nu mai sunt bune, găsim altele. Asta va fi și soarta acestor așa ziși procurori, dar până atunci vor mai face mult rău.