Grecia refuză să acorde vize membrilor Bisericii Ortodoxe Ruse, după tensionarea relațiilor

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ruse se confruntă cu probleme la solicitarea vizei Schengen prin intermediul consulatului Greciei, din cauza conflictului dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Patriarhia Constantinopolului pe marginea acordării independenţei Bisericii Ortodoxe Ucrainene – transmite BBC, citând surse apropiate de Constantinopol.

„Aceasta este politica guvernului grec. Preoții Bisericii Ortodoxe Ruse sunt percepuți acum ca potențiali spioni și agenți de influență” – a subliniat o sursă.

„Patriarhia Ecumenică de Constantinopol se luptă cu biserica rusă pentru influență în lumea ortodoxă. Patriarhiile de la Moscova și Constantinopol se află în relații tensionate din cauza Ucrainei” – a confirmat o altă sursă, apropiată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse.

În acest context, BBC aminteşte că, în luna iulie a acestui an, Grecia a expulzat doi diplomați ruși, care au fost acuzați că au finanţat diverse grupuri care să protesteze faţă de acordul de redenumire a Macedoniei.

De asemenea, Grecia a interzis intrarea în țară a unor oficiali ruși. Atena i-a mai acuzat pe diplomații ruși că au încercat să mituiască funcționari greci și mitropoliţi dintr-o ierarhie ortodoxă greacă și, de asemenea, că au dorit să obțină influență asupra Sfântului Munte Athos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.