Guvernarea PSD-ALDE pentru că aruncă România la marginea lumii civilizate

Protestul magistraților, haosul din economie, bugetul fantezist, anihilarea instituțiilor de forță, distrugerea Armatei, a justiției… Lista cu grozaviile PSD-ALDE, cu sprijinul discret al UDMR, poate continua mult și bine.

De doi ani, PSD-ALDE par pur și simplu obsedați să facă bucăți tot ce le iese în cale, să distrugă tot ce s-a făcut în 30 de ani de libertate și să arunce România la marginea lumii civilizate.

Toți știm că marea lor miză este să se salveze de la pușcărie, dar deja explicația asta nu mai poate cuprinde toate nebuniile care se întâmplă. Discutăm zilnic de justiție, iar în jurul nostru lumea se prăbușește sub mii de lovituri pe care acești oameni le dau la temelia statului.

Sute de mii de români au ales să plece după ceilalți câteva milioane care plecaseră deja. Noi, ăștia care mai suntem pe aici ne luptăm zilnic cu nebunia, cu furia, cu revolta față de tot ce se întâmplă.

Până când? Pentru ce? Sunt întrebări corecte care frământă oamenii cu bun simț care mai cred în ideea de drepturi, justiție, democrație. Dar lehamitea e din ce în ce mai mare, iar limita de rezistență a multora a fost deja atinsă. Și atunci cedăm, acceptăm să ne complacem în mocirlă, să ne vedem strict de treaba noastră și să trăim pentru o altă zi.

Prin acest mecanism simplu și eficient fibra unei națiuni e distrusă, nu că am fi avut noi prea multă. Iar când nimic nu mai este, ceva trebuie pus în loc, iar acel moment va veni mai repede decât credeam.

Poate părea fantezie, dar nu doar eliberarea penalilor e scopul! Scopul este scoaterea României din zona statelor europene și transformarea ei într-o zonă gri, o zonă tampon cu care Rusia sa fie mulțumită. Priviți harta Europei și veți vedea că fostul lagăr comunist pare a se raface sub altă formă, dar cu același scop. Și atunci poate multe din cele ce astăzi ni se par absurde vor putea fi văzute într-o altă cheie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *