Guvernul analfabeților! Ministrul Culturii: Eminescu, Cel mai mare „poet CARE l-a dat România”

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a vorbit, luni seară, despre ce reprezintă pentru el poetul Mihai Eminescu, precizând că este „cel mai mare poet care l-a dat România”.
„Pentru mine ca om, ca român, pot să spun, ca şi cadru didactic….eu consider, aşa cum consideră foarte multă lume, că este practic cel mai mare poet care l-a dat România, cel puţin până în momentul de faţă (corect este „pe care l-a dat” – n.r.). O operă extraordinară”, a declarat ministrul Culturii, Daniel Breaz, la Digi 24, citat de Mediafax.
Marţi, 15 ianuarie, se împlinesc 169 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, poetul naţional al României.