Guvernul dă liber la tăierea curentului și a gazelor!

Ministerul Energiei a pregătit un draft de Ordonanță de Urgență prin intermediul căreia se anulează interdicția furnizorilor de a tăia curentul consumatorilor finali.

La acest moment, în total, există aproape 9 milioane de consumatori casnici și peste 330.000 de consumatori noncasnici de curent electric. În conformitate cu legislația în vigoare, deconectarea/debranșarea de la alimentarea cu energie electrică și gaze naturale pe perioada stării de alertă nu poate fi realizată indiferent de motivul pentru care s-ar fi realizat. De asemenea, nu pot fi deconectați nici măcar clienții finali care au solicitat expres acest lucru, informează Forbes.

„Este avută în vedere și includerea unei perioade de tranziție de 90 de zile, în timpul căreia clienții finali care au beneficiat de prevederile art. 72, alin (1) ale Ordonanței de Urgență nr. 70/2020 nu pot fi deconectați pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate a respectivelor prevederi, aceștia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică și/sau gaze naturale și în funcție de situația proprie, soluții pentru achitarea debitelor restante”, se arată în nota de fundamentare.

Numărul clienţilor care nu şi-au achitat facturile de energie electrică şi nu au putut fi deconectaţi este de circa 173.000 la finalul lunii iunie a.c. Astfel, mulţi dintre clienţii finali au un comportament neadecvat în relaţia contractuală cu furnizorii, chiar şi în situaţia în care nu au fost afectaţi de problemele create de COVID 19, generând pierderi din ce în ce mai mari pe întreg lanţul de producţie-transport-distribuţie-furnizare energie electrică şi gaze naturale. Un alt aspect semnalat de asociaţiile de profil reprezentanţilor Ministerului Energiei este că, imediat ce starea de alertă va fi încheiată, va fi un număr semnificativ de debranşări/deconectări ale clienţilor finali debitori faţă de furnizorii de energie electrică şi gaze naturale având în vedere că furnizorii au aplicat în această perioadă toate măsurile care preced deconectarea (avertizări, executare garanţii, propuneri eşalonare, etc.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *