Hagi s-a înscris la licitația pentru brandul Farul! Viitorul ar putea fuziona cu echipa care l-a lansat pe „Rege” în fotbal
Gheorghe Hagi a făcut primii pași în fotbal la Farul Constanța, iar pentru o perioadă a dat și numele arenei echipei de mare tradiție de la malul mării. Acum, „Regele” este foarte aproape să se implice activ la clubul căruia a spus ded fiecare dată că îi este veșnic recunoscător. Marți are loc licitația pentru brandul formației-simbol din Dobrogea.
Hagi (52 de ani) a depus deja dosarul în vederea participării la licitația pentru brandul Farul, unde prețul de plecare este de 3.150 de euro. A achiziționat și caietul de sarcini, după cum anunță ProSport, care în cazul unui succes al demersului anticipează o fuziune între Viitorul – clubul pe care chiar „Regele” l-a înființat și pe care l-a condus spre câștigarea primului titlu din istorie – și Farul Constanța, echipa care l-a format ca jucător și i-a oferit debutul în fotbalul mare.
Hagi a criticat în mai multe rânduri lipsa de sprijin a autorităților locale din Constanța pentru fotbal și a acuzat că echipa Farul ar fi fost lăsată să moară fără vreo mână de ajutor în vederea rezolvării problemelor financiare.
Gheorghe Hagi nu este singurul aflat în cursa pentru brandul Farul. Fanii au creat Suporter Spirit Club Farul Constanţa și au demarat o campanie de strângere de bani pentru achiziţionarea mărcii şi a palmaresului FC Farul Constanţa. Lor li s-a alăturat și Denis Alibec, care s-a implicat în strângerea de fonduri și fanii i-au trimis un mesaj de mulțumire prin intermediul paginii de Facebook.
SURSA: DIGISPORT.RO