HALUCINANT. Managerul Spitalului din Bihor a dat o petrecere URIAŞĂ cu încălcarea tuturor restricţiilor

În timp ce pandemia de Covid continuă să facă ravagii, iar autorităţile statului continuă să interzică organizarea unor evenimente private în încercarea disperată de a preveni infectările, managerul Spitalului Municipal Beiuş, Claudiu Lupău, a ignorat total interdicţiile, deși, culmea, unitatea pe care o conduce a avut de dus o luptă deloc ușoară cu virusul.

Sâmbătă seară, Lupău a organizat un chef de ziua lui, la o pensiune din satul bihorean Burda, comuna Budureasa, la care şi-a chemat subalterni şi colaboratori deopotrivă.

BIHOREANUL a dezvăluit, în exclusivitate, cum l-a găsit pe managerul unui spital cu secţie Covid, deci, teoretic, conştient de gravitatea situaţiei şi obligat prin natura funcţiei să dea un exemplu de corectitudine, făcând exact contrariul: distrându-şi subalternii la party-ul clandestin oprit, în final, de poliţişti.

BIHOREANUL l-a prins în flagrant pe managerul Spitalului Municipal Beiuş sâmbătă seară, în jurul orei 20, după un pont primit chiar din rândul personalului revoltat al unităţii.

„În condiţiile în care oamenii continuă să moară, când există interdicţii, el organizează petreceri. Sunt invitate doar persoanele cu care a interacţionat pozitiv. Nu ştiu cine şi câţi vor merge, dacă sunt invitate doar persoane din mediul medical sau alte medii. O parte din invitaţi vor merge, mare parte dintre ei de frica unor repercursiuni. Că fiecare are fricile lui. E de ajuns să te bată la cap non-stop”, a eplicat o sursă BIHOREANULUI, refuzând să dea, însă, numele vreunui participant.

„Am zis să profit de cei 48 ani pe care-i voi împlini în 6 ianuarie şi să vă adun pentru o seară / noapte altfel”, a transmis managerul, explicându-le celor pe care i-a adunat că sunt cei „cu care într-o mică sau mai mare măsură am interacţionat pozitiv în acest an” şi cei „pe care mizez că vom rezona în 2022, atât la nivel profesional cât şi personal”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *