HALUCINANT. Medicii de la SF. Ioan din Capitală au depus plângere penală împotriva managerilor: Nu au creat condiţii de combatere a virusului!

Medicii de la Spitalul „Sfântul Ioan”, din Capitală, au depus plângere împotriva managementului instituției. Ei susțin că în perioada crizei de coronavirus nu s-au luat măsurile necesare pentru a proteja cadrele medicale.

Comunicat de presă – Parchetul de pe lângă Judectoria Sector 4 – Constituire dosar – Zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următorul comunicat:

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 23.03.2020 dosarul penal nr. 2297/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 C.p.şi abuz în serviciu prev. de art. 297 C.p., ca urmare a sesizării venite la DGPMB – Secţia 26 Poliţie din partea mai multor cadre medicale din Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. loan din Bucureşti cu privire la existenţa unui cadru organizatoric defectuos ce nu ar corespunde măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase.

Urmare a plângerii înregistrate, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate.

Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *