HALUCINANT. Un consumator de droguri a ajuns de 64 de ori la Urgenţe în…două luni!

Dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor, a vorbit despre cazurile care ajung la Urgență, în special despre un bărbat, consumator de droguri, care s-a prezentat de 64 de ori la Camera de Gardă, în doar două Luni.
Șeful UPU-SMURD Bihor a declarat într-un interviu acordat News.ro că, în afară de urgenţele care sunt specifice unor perioade din an, precum cele legate de viroze sau gripă, sunt şi alte cazuri de pacienţi despre care spune că nu găsesc în alte locuri soluţii pentru rezolvarea problemelor de sănătate pe care le au, aşa că aleg să vină la urgenţă.

Sistemul de sănătate trebuie să fie capabil să ofere alternative pentru aceşti pacienţi, spune medicul.

Dr. Borcea a precizat că toţi pacienţii sunt ajutaţi la urgenţă, indiferent de problema pe care o au, dar că o parte dintre ei pot înţelege că soluţia pentru problema lor este la medicul specialist din ambulator, de exemplu, sau dintr-un centru de permanenţă.

„Aflux mare într-adevăr există, în general acest aflux mare apare în perioade critice din timpul anului când există un număr mare de infecţii respiratorii, primăvara, toamna, cum e acum gripa, sau în cursul verii avem un număr mare de accidente rutiere. Există aceste influenţe sezoniere asupra numărului prezentărilor în urgenţă. Dar mai există încă un factor, cel al sistemului sanitar global, în România. Pacienţii aceştia care vin deseori în urgenţă nu-şi găsesc soluţia pentru problemele pe care le au în altă parte”, a spus el.

„Vă dau un exemplu, pacienţii cu probleme oncologice care acuză la anumite momente durere generată de tumorile pe care le au sau de procesele neoplazice pe care le au. Nu au unde să meargă pentru tratamentul durerii şi atunci vin în urgenţă. Evident, îi ajutăm, dar tratamentul pe care îl oferim noi are o eficienţă de 5, 6 ore după care ei se întorc pentru că reapare durerea. Şi este un proces continuu care nu rezolvă nici probema lor pe un termen mai lung şi evident aglomerează şi urgenţele”, a punctat medicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *