ÎCCJ este așteptată să pronunțe astăzi sentința definitivă în dosarul lui Vlad și Mircea Cosma

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) urmează să pronunțe astăzi, în urma amânării de pe 22 martie a.c., decizia în dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a fost condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. Aceștia sunt acuzați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că ar fi primit de la trei oameni de afaceri prahoveni, denunțători în cauză, aproximativ 4,4 milioane lei pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar era Consiliul Județean Prahova.

Pe 11 aprilie 2014, DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Mircea Cosma, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu, și pe Vlad Cosma, pentru trafic de influență. De asemenea, fostul director al Direcției Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, a fost acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.

Potrivit DNA, pentru ca societățile denunțătorilor să câștige cele trei lucrări de modernizare/întreținere a drumurilor, în cadrul CJ Prahova s-au desfășurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma și Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziție publică, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin care bugetul județului a fost prejudiciat cu o sumă de peste șase milioane lei.

Firmele controlate de cei trei oameni de afaceri sunt, la rândul lor, trimise în judecată într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, dosar în care sunt inculpați, alături de mai multe personae, omul de afaceri Răzvan Alexe și fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului, Marcel Păvăleanu.

UPDATE: ÎCCJ a decis rejudecarea dosarului, astfel încât decizia de condamnare dată de prima instanţă a fost desfiinţată, iar procesul se va relua de la zero.

 

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *