Implicațiile numirii lui Valeri Gherasimov în fruntea trupelor din Ucraina. Generalul primește „pocalul otrăvit“

Ministerul rus al Apărării a anunțat miercuri un nou comandant al invaziei din Ucraina. Numit în octombrie în calitate de comandandant al așa-numitei „operațiuni militare speciale” din Ucraina, generalul Serghei Surovikin a fost înlocuit miercuri cu șeful Statului Major, Valeri Gherasimov. Într-un comunicat, Ministerul Apărării de la Moscova îl prezintă pe generalul Gherasimov drept noul comandant al „forţelor armate combinate ruse” care luptă în Ucraina.

Un om cu greutate pentru misiuni mai ample

Potrivit Ministerului rus al Apărării, decizia privind majorarea nivelului de conducere a operațiunilor din Ucraina este legată de „extinderea anvergurii obiectivelor vizate, necesitatea organizării unei cooperări mai strânse între tipurile de trupe ale forţelor armate, precum şi de majorarea calităţii tuturor formelor de aprovizionare şi a eficienţei conducerii”.

Valeri Gherasimov este ajutat de trei adjunți, și anume de comandantul Forţelor Aerospaţiale, generalul Serghei Surovikin, comandantul Forţelor Terestre, generalul Oleg Saliukov, precum şi de șeful-adjunct al Statului Major, general-locotenentul Aleksei Kim.

Valeri Gherasimov (67 de ani) se află la conducerea Statului Major din 9 noiembrie 2012. El are reputația de soldat care merge până la capăt, calitate arătată prin utilizarea forței brute a artileriei în războaiele din Cecenia și Siria, dar și de executant de ordine.

Gherasimov ar putea fi responsabil de lansarea unei noi ofensive masive asupra Kievului, despre care se vorbește mult, sau de gestionarea implicării în război a unităților mixte ruso-belaruse. În orice caz, faptul că este un om cu greutate în cadrul armatei ruse ridică presiunile de pe umerii lui Vladimir Putin și crește așteptările de rezultate din partea Ministerului Apărării.

Decizia lui Putin de a anunța public modificările și intenția acestora, spre deosebire de alte modificări anterioare aduse structurii de comandă a Rusiei, care nu au fost anunțate oficial, indică faptul că Kremlinul intenționează cu numirea lui Gerasimov ca o schimbare majoră atât în desfășurarea efectivă a războiului, cât și în definirea rolului Ministerului Apărării Rusiei.

Numirea lui Gerasimov și restructurarea generală a comenzii sunt probabil menite parțial să semnaleze, atât pe plan internațional, cât și pe plan intern în Rusia, devotamentul Kremlinului față de structurile de putere tradiționale ale Ministerului Apărării Ruse și dorința lui Putin de a duce un război lung în Ucraina, susțin analiștii Institutului pentru Studierea Războiului de la Washington.

Potrivit rezumatului ISW, Putin încă mai crede că armata rusă este capabilă de operațiuni ofensive pe scară largă, dar astfel de evaluări nu sunt probabil adevărate. În același timp, Gherasimov nu s-a opus președintelui rus după planul dezastruos de invazie din februarie 2022 – și este puțin probabil să înceapă să facă acest lucru acum, spun experții americani.

Experții ISW nu cred că Gherasimov poate insufla rapid o nouă viață războiului rusesc pentru a satisface ambițiile lui Putin- generalul „se va afla probabil în fruntea unei structuri de comandă dezorganizate care se confruntă cu eșecuri constante, consistente(…), pe care el a fost cel care a inițiat-o în mare parte prin acțiunile sale înainte de invazia Ucrainei”.

ISW estimează, de asemenea, că un obstacol important în calea operațiunilor ofensive ale Moscovei în estul Ucrainei va fi și incapacitatea industriei rusești de a rezolva problema lipsei de muniție.

Istoricul Mark Galeotti, considerat unul dintre cei mai reputați experți occidentali pe probleme legate de Rusia, explică de ce decizia lui Vladimir Putin de a-l numi pe generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major, rus la comanda directă a forțelor de invazie, este una semnificativă.

Într-o serie de postări făcute pe pagina sa de Twitter Galeotti amintește că, chiar dacă Kremlinul a motivat măsura anunțată miercuri prin creșterea „statutului operațiunii militare speciale”, decizia reprezintă în fapt o retrogradare pentru Serghei Surovikin, supranumit „generalul Armaghedon”, pe care Putin îl numise la comanda forțelor de invazie la începutul lunii octombrie a anului trecut.

„Cu ce a greșit Surovikin? În realitate cu nimic. Da, au existat tot felul de răsturnări, inclusiv lovitura recentă de la Makiivka, dar există o limită asupra a ceea ce poate face un comandant nou în 3 luni de zile”, scrie Galeotti, afirmând că Putin nu înțelege neapărat acest lucru sau că nu îi pasă de asta.

„Țineți minte: el nu are niciun fel de experiență militară și are o curte plină de sicofanți”, subliniază cercetătorul și istoricul britanic.

Putin speră ca armata rusă să întoarcă soarta războiului la primăvară

Galeotti afirmă de asemenea că pentru Gherasimov numirea în fruntea forțelor de invazie reprezintă „cel mai otrăvit dintre pocale”, el fiind acum direct responsabil de succesul „operațiunii militare speciale” în contextul în care Putin are probabil din nou așteptări nerealiste privind succesul unor potențiale ofensive din primăvară.

„Este destul de clar că vor fi ofensive la primăvară – pentru asta sunt ținuți cei 150.000 de recruți care încă n-au fost aruncați în luptă. 150.000 de trupe noi, chiar dacă sunt de proastă calitate, vor face o diferență dar suspectez că nu una suficientă pentru Putin”, afirmă istoricul,

Acesta spune că forțele rusești ar putea avansa în unele zone ale frontului, fără a obține însă vreo victorie decisivă, amintind totodată că ucrainenii vor dori și ei să lanseze o ofensivă în primăvară.

Galeotti afirmă de asemenea că în multe privințe strategia Moscovei nu s-ar baza atât de mult pe victoriile de pe câmpul de luptă, cât pe politică.

Generalii ruși, prinși în calculele politice ale Kremlinului

„Cu alte cuvinte, despre a demonstra Occidentului că Rusia se pregătește pentru un război de cursă lungă, sperând că [țările occidentale] își vor pierde voința și unitatea în ceea ce privește continuarea sprijinului pentru Kiev”, explică Galeotti aspectul politic al deciziei.
„Cred că Putin va fi dezamăgit dar el trebuie să creadă asta, este singura sa șansă pentru orice fel de victorie”, mai spune el.

Mark Galeotii afirmă de asemenea că decizia de a-l numi pe Gherasimov în fruntea forțelor de invazie confirmă speculațiile privind declanșarea unor ofensive rusești la primăvară și că Putin și-a dat seama că una dintre problemele forțelor armate ruse a fost coordonarea lor slabă.

„Gherasimov atârnă de un fir de păr. Nu cred că decizia a fost luată pentru a crea un pretext pentru concedierea sa. Chiar dacă Putin poate da afară pe cine dorește, războiul este mult prea important pentru el. Dar Gherasimov va avea nevoie de un soi de victorie sau cariera sa se va sfârși în rușine”, spune istoricul.Acesta afirmă însă că lui Putin nu îi pasă sau nu înțelege corpul său de ofițeri.

În contextul în care ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu nu este la bază un militar, Valeri Gherasimov este considerat generalul în care Putin are cea mai mare încredere, el nefiind în niciun fel tras la răspundere pentru numeroasele eșecuri din Ucraina, deși din funcția de șef al Statului Major a fost direct responsabil de planificarea „operațiunii militare speciale”.

Un semnal pentru Prigojin

Ridicarea lui Gerasimov și a Ministerul Apărării Rusiei deasupra lui Serghei Surovikin ( „generalul Armaghedon”), un favorit al lui Prigojin și al fracțiunii siloviki, este, de asemenea, foarte probabil să fi fost parțial o decizie politică de a reafirma primatul Ministerului Apărării într-o luptă internă pentru putere.

Surovikin, fostul comandant al teatrului de operațiuni din Ucraina, a fost un favorit public al lui Prigojin, iar serviciile secrete ucrainene au raportat că Surovikin este un rival al ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu.

Numirea lui Gerasimov este probabil parțial o mișcare politică de slăbire a influenței facțiunii siloviki în general anti-armată și un semnal pentru Prigojin și alți actori de a-și reduce criticile la adresa Ministerului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *