În ajunul Crăciunului pe stil vechi, președintele Egiptului a inaugurat o catedrală a creștinilor copți

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi, a inaugurat duminică o catedrală coptă în noua capitală administrativă a ţării, aflată în construcţie la circa 45 de km de Cairo, relatează AFP.

La ceremonia pentru care a fost desfăşurat un dispozitiv de securitate de mari proporţii au participat Papa Tawadros al II-lea (copt ortodox) şi marele imam Ahmed el-Tayeb al universităţii islamice sunnite Al-Azhar. Autorităţile egiptene au difuzat un mesaj video al Papei Francisc, care l-a apreciat pe Tawadros al II-lea şi biserica sa „care a ştiut să dea o adevărată dovadă de credinţă şi iubire chiar şi în clipele cele mai grele”. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a scris pe Twitter: „Sunt entuziasmat să văd că prietenii noştri din Egipt deschid cea mai mare catedrală din Orientul Mijlociu. Preşedintele El-Sisi îşi duce ţara spre un viitor mai deschis tuturor!”.

Evenimentul a avut loc în ajunul Crăciunului copt, sărbătorit pe 7 ianuarie şi la numai o zi după ce un poliţist a fost ucis de un dispozitiv exploziv găsit în apropierea unei biserici copte din Nasr, la periferia metropolei Cairo. Din 2016, copţii – creştini ortodocşi care alcătuiesc circa 10% din populaţia Egiptului – au fost ţintele mai multor atacuri ale Statului Islamic, reaminteşte AFP.

Înaintea inaugurării catedralei, şeful statului egiptean a ţinut, alături de preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, un minut de reculegere pentru poliţistul căzut la datorie sâmbătă, în timp ce încerca să dezamorseze bomba artizanală din faţa bisericii al-Azraa Wa Abu Sifin. Alţi doi poliţişti au fost răniţi de deflagraţie.

Catedrala cu hramul Naşterii Domnului din noua capitală administrativă a Egiptului este una din cele mai mari din Orientul Mijlociu. Oraşul anunţat de guvernul condus de El-Sisi în 2015 este încă în construcţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *